Pentru al 14-lea an consecutiv, jandarmii covăsneni au dus mai departe una dintre cele mai dragi tradiții ale angajaților instituției, și-anume: vizita anuală la Secția de Pediatrie a Spitalului din Târgu Secuiesc.
 
„…Am adus zâmbete pe chipurile copiilor internați, oferindu-le daruri și clipe de bucurie într-o perioadă în care fiecare gest de bine contează.
Pe lângă cadourile pentru cei mici, am dăruit Secției de Pediatrie și materiale utile în activitatea de zi cu zi, pentru a sprijini munca personalului medical și pentru a face șederea copiilor cât mai ușoară.
Această acțiune face parte din seria noastră de inițiative dedicate sprijinirii celor aflați în nevoie. Ne dorim ca fiecare astfel de moment să lase în urmă un strop de speranță și lumină.
Ne bucurăm că, și în acest an, am putut fi aproape de cei mici și de cadrele medicale care le sunt alături zi de zi”.
***

În tradiția Jandarmerie Covasna a intrat, de mulți ani de zile, și oferirea de daruri persoanelor vârstnice de la Căminul din Hăghig, în preajma Nașterii Mântuitorului, însoțite de frumoase colinde interpretate de colindătorii-jandarmi. 

M.D.C.

Sursa foto: IJJ Covasna/facebook

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail