În seria Via lucis a Editurii „Cezara” a apărut cartea Patriarhul Miron Cristea așteptând Învierea de Valentin Marica. Este un demers editorial dedicat  ediției a  20-a, 17-20 iulie 2017,  a manifestării Zilele Culturale Miron Cristea de la Toplița Română,

Editura din Tg.Mureș, prin scriitorul Valentin Marica,  a inițiat o serie de restituiri Miron Cristea, întâmpinând o importantă dată din calendarul cultural al anului 2018, împlinirea a 150 de ani de la nașterea Întâiului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Sunt cuprinse într-o nouă lectură Predicile și  Cuvântările Patriarhului, reliefând în special stilistica discursului.

Pe coperta volumului Patriarhul Miron Cristea așteptând Învierea, autorul precizează:

„Îl chemăm pe cititorul de bună-credință să ni se alăture, acceptând, cum ar spune acad. Eugen Simion, lectura gânditoare prin care ni s-a dezvăluit ideea înaltă din texte ce ilustrează registre superioare ale culturii și spiritualității noastre (…) Spre sinele textului, spre semnele lui de umanitate, ne-a condus, desigur, și arcul hermeneutic al diferitelor niveluri consacrate de înțelegere/ interpretare de până acum, demersul nostru fundamentându-se însă pe redescoperirea textului prin noua lectură, mai puțin convențională, declanșată și de emoția revederii inscripției de pe piatra tombală din pronaosul Catedralei Patriarhale: „AICI DOARME-N DOMNUL, AȘTEPTÂND ÎNVIEREA ÎNTÂIUL PATRIARH AL ROMÂNIEI, FIU DE ȚĂRANI DIN TOPLIȚA DE PE MUREȘ, 20 IULIE 1868 –  6 MARTIE 1939”. În comuniune cu locul acesta, unul al Iubirii, omul, cel care acum parcurge „era vidului”, se salvează din „pășirea în risc”.

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail