Piscina din Sfântu Gheorghe organizează, săptămânal, cursuri de înot pentru bebeluşi, la care pot participa atât părinţii, cât şi bunicii.
Coordonatorul cursurilor, Biro Istvan, a declarat pentru AGERPRES că acestea se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 3 luni şi 3 ani şi au o durată de 45 de minute.
„Organizăm aceste cursuri de un an şi ceva, iar ideea a fost a soţiei mele care este medic. Avem şi noi copii şi ne-am dat seama că acest program este foarte distractiv şi util nu doar pentru cei mici, ci pentru întreaga familie. La cursurile noastre trebuie să participe în mod obligatoriu unul dintre părinţi sau dintre bunici, deci copilul trebuie însoţit de un membru al familiei, dar nu e nicio problemă dacă vin toţi, adică şi mama şi tatăl şi bunicii. Desigur, fiecare trebuie să plătească biletul de intrare la piscină, dar ora costă 25 de lei indiferent câţi membri ai familiei participă”, a declarat Biro Istvan.
Acesta a mai spus că programul se bucură de succes, având, în medie, 10 cursanţi pe săptămână.
„În perioada iernii am fost mai puţini, dar acum suntem mai mulţi şi, probabil, va trebui să formăm pe viitor două grupe. Deocamdată, ne vedem în fiecare zi de joi, la ora 18,30 la baza de înot din Sfântu Gheorghe, unde lucrăm cu doi instructori şi facem tot felul de exerciţii, scufundări şi multe alte lucruri distractive pentru toţi participanţii”, a mai spus Biro Istvan.
Potrivit acestuia, participarea la acest program are numeroase beneficii, deoarece, pe de o parte, intensifică legăturile dintre copii şi părinţi, iar, pe de alta, ajută la dezvoltarea fizică şi mentală a celor mici, îmbunătăţindu-le coordonarea motrică, dezvoltarea masei musculare, a sistemului circulator şi sistemului imunitar.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES