Autorităţile locale din Sfântu Gheorghe avertizează că miercuri seară traficul rutier către Arena Sepsi din Sfântu Gheorghe, unde vor avea loc meciul de semifinală din Cupa României la fotbal şi spectacolul de circ contemporan My Land, va fi foarte aglomerat, iar cetăţenilor li se recomandă să folosească mijloacele de transport în comun pentru a ajunge la aceste evenimente.

Reprezentanţii Primăriei au precizat că societatea de transport local Multi-Trans va pune în circulaţie autobuze suplimentare.

„Primăria Sfântu Gheorghe anunţă că miercuri seară, între orele 17,00 şi 22,00, va exista un trafic foarte intens pe strada Lunca Oltului, în drum spre şi în jurul Arena Sepsi şi Stadionului OSK, prin urmare cu sprijinul Multi-Trans vor fi adăugate curse suplimentare de autobuz pentru această perioadă. În acest sens, facem un apel la toţi cei care merg la semifinala Cupei României dintre Sepsi OSK şi CFR Cluj sau la spectacolul My Land din cadrul Zilelor Sfântu Gheorghe, să folosească pe cât posibil transportul în comun sau, dacă merg cu maşina, să se grupeze mai multe persoane în acelaşi vehicul. Locurile de parcare sunt limitate, aşa că nu putem garanta că va fi un loc disponibil pentru toată lumea. Din păcate, nici clubul Sepsi OSK şi nici Primăria nu au putut influenţa ora de programare a meciului de fotbal, aşa se face că semifinala Cupei României dintre Sepsi OSK şi CFR Cluj (de la ora 19,00), şi unul dintre cele mai apreciate programe ale Zilelor Sfântu Gheorghe, spectacolul My Land al companiei Recirquel (de la ora 20,00), vor avea loc aproximativ în acelaşi timp”, se arată într-un comunicat de presă, postat luni pe pagina de internet a Primăriei.

Astfel, pe lângă cursele care vor circula pe traseul 5, respectiv din strada Berzei către Arena Sepsi la orele 17,00, 18,00 şi 19,00, vor mai fi introduse încă două autobuze la orele 17,30 şi 19,0015, iar autobuzele numărul 2, care vor porni din strada Berzei către Cartierul Ciucului la orele 17,15, 17,45 şi 19,15, îşi vor prelungi traseul până la Arena Sepsi.

„Pe această porţiune de drum, poliţiştii rutieri vor dirija traficul şi vor acorda prioritate de trecere autobuzelor, astfel încât acestea să poată trece cât mai departe fără a fi blocate. Biletele de autobuz pot fi achiziţionate de la casele de bilete sau prin intermediul aplicaţiei 24pay pentru 2 lei sau 4 lei de la şofer în autobuz (…). E bine de ştiut că spectacolul My Land nu va începe până nu ajung la Arena Sepsi ultimele două curse, cele de la ora 19,15. De asemenea, autobuzele vor aştepta călătorii la finalul evenimentului, cu un panou care va indica traseul pe care îl vor urma. Odată ce un autobuz este plin, acesta va pleca pe drumul de întoarcere spre oraş. Dacă este necesar, vor fi puse la dispoziţia pasagerilor autobuze suplimentare. Având în vedere că estimăm o durată de cel puţin o jumătate de oră din centrul oraşului până la Arena Sepsi, atât cu autobuzul cât şi cu maşina, facem un apel la spectatori să ia în calcul acest lucru. Tot pentru reducerea aglomeraţiei, pentru cei care sosesc la spectacolul Recirquel vor fi rezervate 300 de locuri de parcare în faţa Arenei, dar, pentru a separa cele două evenimente, acestea nu se vor deschide decât după ora 19,00, aşa că vă rugăm să vă planificaţi sosirea după această oră, dacă este posibil”, se mai menţionează în comunicatul Primăriei Sfântu Gheorghe.

Oana Mălina Negrea/ AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail