Mâine, 15 octombrie, la ora 13.00, bazinul acoperit municipal va găzdui concursul naţional „Cupa SPRINT” SFÂNTU GHEORGHE ediţia I  2011.

Organizată de Asociaţia Club Sportiv Ciprian Sfântu Gheorghe şi GT Broker de Asigurare SRL, în parteneriat cu Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe şi Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret Covasna, competiţia reuneşte nouă cluburi din oraşele Braşov, Constanţa, Târgu Mureş, Odorheiu Secuiesc, Cluj -Napoca şi Sfântu Gheorghe. La diferitele  probe din concurs  se vor întrece  200 de copii şi adolescenţi.

Printre obiectivele acestei competiţii se numără: promovarea înotului pe plan local, popularizarea înotului, depistarea copiilor talentaţi şi întărirea relaţiilor de prietenie cu oraşele învecinate.

Premianţii vor primi diplome, medalii şi cupe conform regulamentului de concurs. De asemenea toţi participanţii vor primi cadouri oferite de sponsorii acestei competiţii: GT BROKER DE ASIGURARE SRL, RAIFFEISEN BANK SA, DOCTOR OFFICE SRL, OMNIASIG VIG ASIGURARI S.A., GROUPAMA ASIGURARI SA, ALLIANZ TIRIAC ASIGURARI S.A., GENERALI ROMÂNIA SA , UNIQA ASIGURARI S.A., AQUAPUR SRL.

Intrarea este liberă.

Clubul Sportiv Ciprian a luat fiinţă în anul 2009, fiind un club tânăr născut din dorinţa de a răspunde nevoii de mişcare şi sport a copiilor. În scurt timp clubul a devenit o unitate sportivă de performanţă pentru copii şi juniori, având pentru început o secţie: înot.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail