Cea de-a șaptea ediție a Cupei de schi „Profesor Iordan Popica”, eveniment organizat în memoria regretatului profesor Iordan Popica – un promotor al sportului în județare loc sâmbătă, 3 februarie, la Valea Mare. Înscrierile sunt în derulare.

Concursul se va desfășura pe Pârtia Oprea, din Valea Mare, de la ora 10.00. Înscrierile sunt deschise, sunt gratuite și se realizează în funcție de vârstă, astfel: sub 6 ani, 6-10 ani, 10-14 ani,14-20 ani, 20-40 ani și peste 40 ani și este organizat în memoria regretatului profesor Iordan Popica, unul din cei mai mari promotori ai schiului covăsnean, cel care a transmis iubirea pentru sport nu doar propriilor copii, ci și sutelor de elevi pe care i-a îndrumat de-a lungul carierei sale ca profesor de sport.

„Dragi iubitori ai sportului de iarnă, sâmbătă,03.02.2024, începând cu ora 10:00, vă invităm pe Pârtia de ski Oprea din Valea Mare, județul Covasna, să participați la Cupa de Schi Prof. Iordan Popica ediția a VII- a (…). Înscrierea este gratuită!”-  se arată pe pagina de Facebook „Pârtia de ski Oprea”.

Potrivit aceleiași surse, tot sâmbătă, 3 februarie, pe Pârtia Oprea se va desfășura și un concurs de snowboarding, la care sunt așteptate persoane de toate vârstele.

Înscrierile se pot face la numărul de telefon 0744387032, pe pagina de Facebook „Pârtia de ski Oprea”, sau în ziua concursului, până la ora 09:30

Programul pârtiei va funcționa normal, având acces pe pârtie și persoanele care nu participă la concurs. Vă așteptăm!”- au mai transmis reprezentanții Pârtiei Oprea.

M.D.C.

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail