Casa de Cultură Kónya Ádám a lansat, la finalul anului trecut,  programul „Cultura vine la noi acasă”, al cărui scop  este acela de  a duce cultura în cartierele orașului, și de-a o prezenta  chiar și celor care rareori ajung la evenimente culturale.

În acest an, programul continuă, prima prestație fiind oferită vineri,  13 aprilie, de la ora 16:00, pe terenul de joacă din fața străzii Presei nr.8 , lângă  Direcţia Generală de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului , la care organizatorii îi așteaptă cu drag pe toți cei interesați. De data aceasta va concerta formația  Four Bones Quartet, considerată o curiozitate în Budapesta. Formația existentă de 15 ani este o adevărată particularitate, deoarece rareori avem ocazia să ascultăm  patru tromboane simultan. Repertoriul lor muzical include toate stilurile, începând de la cel clasic, la standarde de jazz până la stilul contemporan. Cu această ocazie, ei vor interpreta muzică ușoară, tango și un pic de swing, atmosfera fiind transformată într-una specială prin partciparea instrumentistului de percuție  Kovács Tamás „Tobzi”.

 

Cvartetul de tromboane Four Bones a concertat în numeroase ţări ale lumii: membrii cvartetului susțin concerte în toată Europa, concertele desfăşurându-se în săli pline. Formația reprezintă Ungaria la evenimentele importante din străinătate şi continuă să fie invitată permanent şi în Asia. De-a lungul a mai mult de zece ani, formația care caută în mod constant posibilități de îmbinare a diferitelor genuri muzicale, a concertat cu entuziasm în întreaga lume. Scopul acesteia este de a promova magia oferită de îmbinarea celor patru instrumente muzicale. Prin concertele lor unice, cvartetul dorește să ajungă în inimile a cât mai multor spectatori. Muzicienii, absolvenți ai Academiei de Muzică, sunt cu adevărat pasionați de instrumentul lor muzical, elegant și unic. „Trombonul este adorabil, este un instrument cu sunet moale, dar totoadată gălăgios și puternic, motiv pentru care oferă o serie de posibilități pe care noi încercăm să le utilizăm, să le descoperim, chiar și prin varierea genurilor muzicale” – au declarat membrii cvartetului, care, de la înființarea lor, au căutat să nu pună accent doar pe muzica clasică, ci să aducă ceva nou din fiecare gen muzical. Potrivit acestora, ei nu doresc să atingă o modă sau un trend, ci dorința lor este de a găsi calea de aur, pe care să o redea permanent publicului.

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail