Clubul Sportiv Municipal (CSM)  Sfântu Gheorghe a legitimat un număr de 42 de sportivi în cadrul celor 6 secții sportive, în urma aprobării de către Guvern a Ordonanței de Urgență nr. 157 din 03.09.2020,  la inițiativa Ministerului Tineretului și Sportului, care are drept scop creșterea cu aproape 30% a numărului de copii legitimați.

Potrivit prevederilor acestei ordonanțe, sportivii nou legitimați vor beneficia de un ajutor financiar sub formă de voucher în valoare de 300 lei,  pentru încurajarea și sprijinirea în practicarea sportului de performanță.

Directorul CSM Sfântu Gheorghe, George Carcadia, adresează mulțumiri părinților care, în această perioadă dificilă de pandemie, au avut încredere în club și- au îndreptat copiii pentru a practica un sport, înțelegând faptul că mișcarea  reprezintă atât un element esențial pentru sănătate, cât și o latură esențială în educație, socializare și disciplină.

 

„Mulțumim Ministerului Tineretului și Sportului care a inițiat acest program ca fiind unul dintre cele mai ambițioase măsuri de intervenție în sprijinirea copiilor care doresc să facă sport de performanță, Guvernului României care consideră în continuare că sportul este o prioritate în educație și sănătate, cât și directorului Direcției Județene de Sport și Tineret Covasna, Tiron Marius pentru sprijinul acordat.

De asemenea, felicit antrenorii clubului care s-au preocupat pentru atragerea de noi sportivi, respectiv Matefi Arpad – Lupte, Ganciu Iulian – Atletism, Oltean Petru – Judo, Oltean Cristina – Arte Marțiale, Botoș Liviu – Gimnastică, Bărbos Viorel și Adespi-Molnar Marian – Handbal.

Asigur toți sportivii și antrenorii că și pe viitor vom depune toate eforturile necesare pentru a pune la dispoziție toate resursele financiare, materiale și umane pentru practicarea sportului de performanță. Porțile Clubului Sportiv Municipal Sfântu Gheorghe sunt deschise tuturor celor care doresc să facă sport într-un cadru organizat fiind nevoie doar de dorință, ambiție, disciplină și dăruire, sloganul nostru fiind: Performanță, devotament și onoare!”- a spus George Carcadia, directorul CSM Sf. Gheorghe.

 

M.D.C.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail