Activitatea desfăşurată în cadrul Direcţiei Judeţene de Accize şi Operaţiuni Vamale (DJAOV) Covasna, în prima jumătate a acestui an “a dat roade bune”.

Din datele comunicate de către reprezentanţii DJAOV Covasna reiese că, în perioada la care ne referim sumele provenite din importuri şi exporturi au crescut considerabil.

Astfel, pe primul semestru al anului 2011 la operaţiunile de import s-a înregistrat un număr de 616 operaţiuni vamale, cu 75 mai puţine faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, însă valoarea încasărilor a crescut cu 100% datorită nivelului valoric mult mai mare pe fiecare operaţiune în parte. Cei care fac importuri  achiziţionează, preponderent, articole textile, jucării, saci din plastic, fire bobinaj din cupru, anvelope, electronice şi electrocasnice.

La capitolul exporturi, în primul semestru al anului în curs s-a înregistrat o creştere a operaţiunilor vamale cu 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Societăţile comerciale din judeţul nostru exportă, în principal, material lemnos, articole din material plastic şi articole de îmbrăcăminte.

Urmare a activităţii din Vama Covasna şi statul “a ieşit câştigător”, DJAOV virând către bugetul consolidat, în primul semestru al acestui an, suma de 20.487.539 lei, cu 101 % mai mult decât în perioada similară a anului trecut.

Deşi din datele prezentate reise că angajaţii Direcţiei Judeţeane de Accize şi Operaţiuni Vamale Covasna au de lucru, în cadrul procesului de restructurare ce a avut loc şi la nivelul acestei instituţii cinci lucrători vamali au fost primit preaviz. Dintre aceştia trei au fost redistribuiţi în cadrul altor departamente, iar celelalte două persoane au luat parte la concursul de testare profesională în urma căruia una a fost disponibilizată.

Anna-Maria Chiţu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail