În evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna erau înregistrați, la sfârșitul lunii iunie, 3355 șomeri, din care 1643 femei, rata șomajului fiind de 4,31%. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 3,87%, în luna de raportare acest indicator a înregistrat o creştere de 0,44 puncte procentuale.
Informații detaliate cu privire la persoanele înregistare ca șomeri indemnizabili sau neindemnizabili ne-au fost oferite de AJOFM, prin intermediul unui comunicat de presă.
„În perioada 01.06.2023 – 30.06.2023 au intrat în evidenţa AJOFM Covasna un număr de 628 persoane (354 femei) şi au iesit din evidenţa AJOFM Covasna 286 persoane (133 femei).
Din totalul de 3355 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Covasna 339 (din care 212 femei) erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 3016 (din care 1431 femei) erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 2522 șomeri provin din mediul rural și 833 sunt din mediul urban.
Șomerii cu studii primare şi fără studii au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Covasna (47,30%) urmat de cei care au studii gimnaziale (25,58%) si de cei care au absolvit postliceala şi liceul (18,75%). Șomerii care au studii profesionale reprezintă 7,30% din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu studii superioare sunt 1,07%.
Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 1352 persoane foarte greu ocupabile, 1100 greu ocupabile, 804 mediu ocupabile, iar 99 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.
Repartizarea în teritoriu a şomerilor înregistrati în evidenţa AJOFM Covasna se prezintă astfel pe zone ale judeţului: zona Sfântu Gheorghe cu 1112 persoane (549 femei), din care în plată 97 (76 femei), urmat de zonele Baraolt cu 947 persoane (421 femei), din care în plată 65 (47 femei), Târgu Secuiesc cu 745 persoane (412 femei), din care în plată 101 (59 femei), Covasna cu 358 persoane (171 femei), din care în plată 39 (18 femei), Întorsura Buzăului cu 193 persoane (90 femei), din care în plată 37 (12 femei).
Femeile reprezintă 48,97% din totalul şomerilor înregistraţi în evidenţa AJOFM Covasna”, arată sursa citată.
Maria Crețu-Graur