Covăsnenii cu idei inovatoare ce aduc un beneficiu comunităţii, pot depune proiectele lor creative pe platforma de crowdfunding (finanţare din partea mulţimii) „crestemidei.ro”. Acolo, cei care doresc să schimbe România sau părţi ale ţării -în bine – pot să îşi prezinte ideile şi să le promoveze, sau pot susţine proiectele depuse.
Deseori, idei creative, deosebite, care pot aduce o schimbare în comunitate, se pierd, din lipsă de finanţare. Campaniile de strângere de fonduri pot fi o soluţie. „Crestemidei.ro” este o platformă de crowdfunding (finanţare din partea mulţimii) importantă din ţară, unde persoane care cu idei inovatoare care aduc beneficii şi celor din jur, pot să îşi prezinte şi să îşi promoveze proiectele şi să atragă susţinători pentru finanţarea acestora.
Platforma „Creştem idei” a fost lansată în urmă cu aproximativ doi ani şi se adresează tuturor românilor care au o idee inovatoare, de pe urma căreia pot beneficia şi alte persoane, ne-a spus echipa „Creştem idei”:
„Platforma a fost lansată în 24 decembrie 2012, însă ideea proiectului s-a născut cam cu doi ani înainte de lansare. Totul a plecat de la faptul că multe proiecte educative din România nu se „întâmplă” din cauza lipsei fondurilor necesare. Ne-am gândit că ar fi o idee bună să venim în sprijinul acestora şi să le dăm oportunitatea de a colecta fonduri într-o manieră inedită. Proiectul a fost extins însă şi la alte domenii pe lângă cel educaţional: artistic, tehnologic, sport, mediu, etc. Crestemidei.ro se adresează tuturor românilor care au o idee inovatoare, de pe urma căreia pot beneficia şi alte persoane. Proiectele pot fi iniţiate de către persoane fizice, grupuri formale sau informale, organizaţii non-profit, care au experienţă în domeniul respectiv şi au capacitatea de a implementa proiectul în cauză. De asemenea, facem precizarea că platforma noastră nu găzduieşte cauze umanitare şi proiecte care nu aduc un beneficiu comunităţii”, ne-au spus reprezentanţii creştemidei.ro.
Cum pot fi înscrise proiectele ?
Modalitatea de înscriere pe platformă este destul de simplă, iar prezentând ideea proiectului cât mai bine, pentru a atrage susţinători din rândul utilizatorilor internetului şi, nu numai. Oricine va putea dona o sumă cât de mică, dar necesară pentru realizarea proiectului. Pentru implicare, susţinătorii pot primi o recompensă.
Potrivit echipei „Creştem idei ”, cei care doresc să înscrie un proiect sau o idee pe crestemidei.ro vor încărca câteva informaţii pe platformă: o scurtă descriere a proiectului, un filmuleţ de prezentare a proiectului (maxim 2 minute), suma pe care doresc să o colecteze şi de care au nevoie pentru realizarea ideii lor, perioada în care va rula campania etc. (detalii putând fi aflate pe pagina de iniţiere a proiectelor, http://crestemidei.ro/guidelines?locale=ro).
După ce vor fi încărcate aceste informaţii pe platformă, echipa crestemidei.ro va evalua cele trimise şi va contacta iniţiatorul proiectului pentru eventuale clarificări, sugestii, editări. Evaluarea proiectului durează de obicei 2, 3 zile, după care, dacă totul este în regulă, proiectul este aprobat, campania devine activa, şi susţinătorii pot contribui financiar la proiectul propus.
„ Susţinătorii aleg suma cu care doresc să finanţeze proiectul şi pot face plata cu cardul, prin transfer bancar sau prin SMS, totul fiind o procedură foarte simplă şi rapidă. De curând, am lansat şi opţiunea de „company matching”, opţiune care permite şi companiilor să se implice şi să finanţeze proiectele găzduite pe crestemidei.ro. În schimbul finanţărilor, susţinătorii sunt răsplătiţi prin recompense aferente pragului de finanţare ales. Recompensele sunt oferite de iniţiatorii proiectului şi în general au următoarele caracteristici: au legătură directă cu proiectul, sunt disponibile doar pe durata campaniei, au o valoare emoţională ridicată, şi implică donatorii în proiect / poveste (se poate forma astfel o comunitate).
Recompensele pornesc de la a trimite mulţumiri şi diplome finanţatorilor, până la oferirea cărţii / albumului / DVD-ului în original, semnate şi cu dedicaţie de la iniţiatori, însoţirea echipei pe teren, participarea la acţiuni / evenimente, etc”, au explicat reprezentanţii „Creştem idei ”.
Idei creative din mai multe părţi ale ţării. Şi covăsnenii pot înscrie proiecte
Persoane cu idei inovatoare din mai multe părţi ale ţării au transmis echipei crestemidei.ro proiectele lor : „ Cele mai multe propuneri de proiect vin din Bucureşti şi Cluj-Napoca, dar avem sau am avut şi proiecte din Timisoara, Sibiu, Alexandria, Târgu Mureş, Lugoj. Deocamdată, n-am avut „ oferte” din judeţul Covasna şi ne-am bucura mult să întregim oferta de idei cu proiecte din acest judeţ », ne-au spus reprezentanţii „ Creştem idei ”.
Potrivit acestora, platforma de crowdfunding crestemidei.ro a găzduit până în prezent 34 de campanii (31 încheiate, 3 încă active). Din cele 31 campanii încheiate, 15 au fost finanţate integral, una a fost sponsorizată şi preluată de o companie privată. Din campaniile finanţate integral, 12 au fost finalizate, iar 3 sunt în curs de implementare.
„Suntem bucuroşi că recent campania CaziNou, derulată timp de o lună pe crestemidei.ro, a fost finanţată cu 10.000 EUR, cea mai mare sumă adunată până acum pe o platformă românească de crowdfunding. Cei 259 de finanţatori ai campaniei au dovedit astfel că se poate şi în România! Valoarea campaniilor finanţate până acum pe crestemidei.ro depăşeşte 35.000 EUR”, au mai spus reprezentanţii „Creştem idei ”.
În legătură cu planurile de viitor, aceştia au declarat pentru „ Mesagerul de Covasna ” : „ Ne propunem să creştem în continuare ideile din România, educând atât iniţiatorii de proiecte cât şi finanţatorii în acest domeniu. Industria de crowdfunding este la început de drum în Romania, iar crestemidei.ro a fost şi vrea să rămână deschizător de drumuri pentru tot ce înseamnă finanţarea inovaţiei în România. De asemenea, avem în vedere în permanenţă îmbunătăţirea experienţei utilizatorului cu platforma noastră (iniţiator de proiect / finanţator), cerem constant feedback asupra cum putem să ne dezvoltăm pentru a răspunde mai bine experienţei utilizatorilor. Pe scurt, vom continua să schimbăm România în bine”.
Ana Alina Costache