Arătam într–un reportaj recent dedicat efectelor miraculoase ale unei „regine” a plantelor medicinale – busuiocul – că există şi un soi mai aparte al buruienilor de leac, numit „iarba fiarelor”. Nu este vorba de vreo figură de stil sau metaforă gazetărească.
Ei bine, chiar aşa se cheamă soiul cu pricina. Iar şi în cele ce urmează ne–am propus să încercăm o descriere a lui.
O vânzătoare cu experienţă
…E femeie în etate. S-a legată la cap, deşi nu-i de prin…ţările arabe, ci face parte dintr-o minoritate cu faimă cam şifonată. Atât la intern, cât şi la extern. În fine, moţăie toropită de căldură, deşi în hală e umbră . Numai că la piaţă nu este (încă)… aer condiţionat.
Pe taraba din faţa sa găseşti tot felul de verdeţuri, plante medicinale, fructe de pădure, seminţe. Vreau să intru în vorbă ca să văd dacă nu are cumva „iarba fiarelor”, o varietate pe care nu reuşesc să o identific. Deşi, după toate aparenţele ar trebui să o găsesc într-un asemenea mediu.
Mă apropii binişor şi tuşesc uşor să se trezească.
– Vai domnu’, scuzaţi la mine. Nu dormit bine la noapte. Cald, „nagyon meleg”…
– Nici eu un mă odihnesc bine vara. De unde eşti, néni?
– Din Belin. La margine în sat, acolo unde stă „cigány”…
– Cum te cheamă?
– Lingurar Aniko.
– Şi vii zilnic la oraş?
– „Nem”. Când am marfă. „Maga, uram” ce vrei?
– „Iarba…fiarelor”?
– „Micsoda”??? Nu ştii ce este…
– O buruiană. Dacă eşti „beteg”, te ajută.
– Eu cunoaşte toate. Uitaţi, este la mine muşeţel, busuioc, mentă, sunătoare. Da’ aia cum ziceţi mata – „nincs”. Poate că în ungureşte dacă spui cunosc, rumuneşte nu am habar.
– Cică vindecă animalele şi oamenii.
– „Fű állatok”?
( Zic şi eu ca ea): „Nu ştii”. Ai aşa ceva pe aici?
-„Nincs”. Nu creşte oriune.
– Fii atentă că-i …toxică.
– ?
– Adică periculoasă, vreau să spun.
– De la mine nu murit nimeni ce a cumpărat… „Bisztos”!
– Slavă Domnului! Te cred. Vânzare bună!
– „Adjon Isten”
„Cynanchum vincetoxicum”
Specialista în materie la care am apelat din nou, citând-o şi în materialul precedent, ing.drd. Valeria Constantin, originară din Vâlcele, a fost cea care ne-a dat primele informaţii despre virtuţile terapeutice ale aşa-numitei „iarbă a fiarelor”, pe numele ei ştiinţific „Cynanchum vincetoxicum”.
O plantă banală, care se zice că face bine atât necuvântătoarelor (după cum îi spune şi numele), dar mai cu seamă nouă, adică…„bipezilor” – ca să folosim o sintagmă veselă, devenită brusc la modă în viaţa politică autohtonă.
Detalii interesante
Pentru cei care nu o cunosc să precizăm că acestă aşa-numită (impropriu) „iarba fiarelor” creşte între 50 şi o sută de centimetri, are frunzele de formă ovală, cu marginile întregi, ascuţite la vârf. Florile sunt asezate mai multe la un loc, într-un ciorchine, având culoarea albă spre gălbuie. Fructele arată ca o păstaie, iar seminţele lor sunt acoperite de peri.
Din buruiana aceasta vestită în folclor – cine n-a auzit de ea? – să ştiţi că numai rădăcina se întrebuinţează la preparearea anumitor leacuri băbeşti. Planta creşte începând de la şes până în porţiunea subalpină a României, fiind întâlnită în luminişuri de pădure, prin tufişuri, dar şi în livezi ori fâneţe. Înfloreşte în această perioadă a verii, până la începutul lunii septembrie.
Cum spuneam, nici frunzele şi nici florile sale nu-s folositoare ca la alte organisme vegetale cu virtuţi medicinale, în cazul său doar rădăcinile se prelucrează în scop terapeutic, recoltarea acestora făcându-se primavara sau toamna, din momentul apariţiei primelor frunze.
Remedii naturiste
„În loc de pastile, încercaţi ceaiurile naturale, care vindecă diferite afecţiuni. Tratamentele pe bază de ceaiuri din plante, fructe, legume sunt un remediu naturist în tratarea multor boli, chiar şi a celor grave”, subliniază colaboratoarea noastră, ing. drd. Valeria Constantin.
O întreb cum e posibil ca o plantă să fie mai eficientă decât medicamentele? „Dacă ne gândim că medicina naturistă este mult mai veche decât cea alopată şi că, deşi farmacologia s-a dezvoltat enorm reţetele naturiste sunt şi azi la mare căutare, atunci vom înţelege de ce trebuie să avem încredere în farmacia naturii. Dintre toate metodele de tratament tradiţional, ceaiurile sunt cele mai folosite remedii la îndemînă în casă.
Ştiţi că aproape orice afecţiune se poate trata naturist? Nu avem nimic de pierdut, putem încerca cu încredere infuziile ca leac pentru diferite boli, ca întăritoare, ca tratament complementar. În plus, pe caniculă, ceaiurile călduţe vindecă, dar şi răcoresc”.
Fiind toxică, iarba se foloseşte doar cu recomandarea medicului!
Numai că luând lucrurile în serios în privinţa utilizării „ierbii foarelor” trebuie să manifestăm reticenţă, numai medicul putând da „undă verde”, întrucât este… toxică. Folosită la întâmplare poate produce reacţii nedorite, precum vărsături, incontinenţă urinară, nefrită şi aşa mai departe.
Însă are şi efecte pozitive, interne şi externe. Astfel, planta posedă remarcabile proprietăţi expectorante (indicată mai ales în tratarea bronşitei, dacă e preparată sub formă de infuzie), având, de asemenea, efecte vermifuge, diuretice. Ca diuretic se prepară un decoct din 10-15 grame de rădăcină la litru, apoi se pune la fiert. Se beau două ceşti de ceai pe zi, dimineaţa şi seara.
Dacă într-un litru de vin roşu se pun la macerat 20-30 grame de rădăcină, rezultă o licoare numai bună să trateze tulburările sistemului limfatic. În uz extern lumea mai cu seamă în mediul rural apelează la ea pentru tratarea anumitor afecţiuni cutanate, răni, taieturi dacă e folosită sub forma de cataplasma.
Credință în forța miraculoasă a unei plante
E interesant că s-au păstrat multe eresuri legate de „iarba fiarelor”, existând poveşti şi legende bizare, fanteziste.
„Îmi amintesc că am întâlnit de-a lungul carierei unele istorioare ce vorbeau despre o aşa-zisă miraculoasă «buruiană a vieţii» cu care se pot… „învia” animalele care au murit (!?), ne spunea zilele trecute prof. Nicolae Moldovan, cunoscutul om de cultură şi folclorist din Sf. Gheorghe. Ca o particularitate, se zice că numai…târâtoarele pot recunoaşte soiul miraculos, deoarece nu toate plantele din această specie au asemenea însuşiri magice”.
O legendă spune că ar exista o anumită „iarbă a fiarelor” care încrustată sub pielea palmei, făcea ca acel individ să nu poată fi încătuşat niciodată! Ba mai mult, îi oferea puterea aproape supranaturală de a deschidă orice lacăt, uşă, zăvor fără…cheie!!!
Povestea păstoraşului oropsit
Apropo de acest ultim miracol, am să vă relatez o istorioară tare veche, pe care părinţii o relatau celor mici seara la culcare. De la nenea Ion Boroş, din Breţcu, cunosc şi eu acel basm. Se zice, că un mândru fecioraş fusese tocmit ca paznic la una dintre turmele bogătanului ce domnea prin acea zonă. Flăcăul era frumos, falnic, dar cam naiv în treburi lumeşti. De aceea nu a luat seamă la ocheadele şi avansurile făcute de soţia „rea de muscă” a stăpânului său; un om bătrân, urât, dar plin de bani. Care era, normal, şi foarte gelos pe nevasta sa cu mult mai tânără şi plină de nuri.
A fost de ajuns ca omul său de încredere să-i şoptească nişte minciuni despre o presupusă legătură dintre cei doi „amorezi”, şi soarta păstoraşului a fost pecetluită. Lu momentul nedreptei „răbunări” a venit pe neaşteptate: într-o noapte nişte urşi flămâzi au dat iama prin stână şi au sfâşiat zeci de mioare, paguba fiind imensă.
Deşi nevinovat, tânărul păstor a primit o pedeapsă năpraznică. A fost aruncat într-un beci dintr-o casă părăsită, legat cu lanţuri la mâini şi picioare, lăsat să moară fără apă şi hrană. În plus la uşă s-a pus un drug mare, prins cu un lacăt ruginit, încât nici pasărea nu putea scăpa. Hainul bătrân vroia să-l lase în temniţa improvizată pe tânăr până ce-şi va da duhul.
Numai că o slujnicuţă din casă, care îl iubea în taină pe inocentul cioban, s-a dus la bunica ei şi a rugat-o să o ajute cumva pentru a-l elibera pe bietul băiat. Baba era meşteră în vrăjitorii şi descântece, aşa că i-a dat nepoatei o legătură din „iarba fiarelor”. Cu ajutorul buruienii fermecate s-a deschis uşa ferecată de la intrare, au căzut lanţurile şi flăcăul a putut fugi unde a văzut cu ochii.
De atunci fata nu l-a mai văzut, i-a dus dorul toată viaţa şi nu s-a mai măritat. În schimb, a învăţat de la bunica sa toate tainele buruienilor, devenind la rându-i o meşteră a vrăjitoriei…
„Buruieni vrăjite” folosite în ritualuri
Strămoşii noştri, care deşi aveau puţină şcoală, cunoşteau foarte bine rosturile vieţii. Ei considerau că anumite „plante vrăjite” au puteri magice, fiind recomandate în tratarea unor boli, ameliorarea suferinţelor. Se crede că încă de pe vremea dacilor multe asemenea plante cunoscute la început doar de vraci erau miraculoase, fiind utilizate nu doar ca ierburi de leac, ci drept buruieni protectoare. Ulterior au fost utilizate după sfinţirea lor în biserică ca pavăză pusă la icoană împotriva bolilor şi urgiilor naturii.
În vremuri demult apuse anumite flori şi plante socotite mai aparte erau folosite în cadrul unor ritualuri magice, în descântece şi farmece.
Despre „iarba fiarelor” se cunosc, din păcate, puţine amănunte veridice. De aceea am încercat să prezentăm o sinteză a documentării noastre, spre a vă oferi cât de cât, dragi prieteni, nişte informaţii de cultură generală. Dar şi sfaturi şi recomandări utile, ca de obicei, pe care cititorii „Mesagerului de Covasna” să le aprecieze.
Măcar ceva să rămână după noi…
Horia C. Deliu
