Patru echipe de medici au realizat, la finele săptămânii trecute, prima procedură de prelevare de cord pentru transplant la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe, informează conducerea instituţiei.

Potrivit sursei citate, donatorul se afla în moarte cerebrală din data de 28 aprilie, iar, pe lângă cord, i-au mai fost prelevate ficatul, ambii rinichi, precum şi fragmente de oase.

„Finalul lunii aprilie a adus o nouă premieră pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă ‘Dr. Fogolyan Kristof’ din Sfântu Gheorghe. Sâmbătă, 30 aprilie, a fost realizată prima procedură de prelevare a organelor din acest an şi, totodată, o premieră pentru unitatea noastră medicală în ceea ce priveşte prelevarea cordului pentru transplant (…) Donatorul se afla în moarte cerebrală din data de 28 aprilie şi i-au fost prelevate ficatul, ambii rinichi, cordul şi fragmente de oase. Gestul familiei îndurerate, de a găsi într-un moment atât de dificil puterea necesară pentru a accepta această procedură, a oferit unor pacienţi aflaţi în nevoie şansa la o nouă viaţă”, se arată într-un comunicat de presă, remis luni AGERPRES.

Intervenţia a durat circa două ore şi a fost realizată de patru echipe de medici din Bucureşti, Cluj-Napoca, Târgu Mureş şi Sfântu Gheorghe.

„A fost o dovadă de cel mai înalt profesionalism pe care l-am văzut, am asistat la destul de multe prelevări de organe şi cred că a fost intervenţia cea mai rapidă şi fără incidente. A fost prima intervenţie realizată la spitalul nostru în care s-a prelevat şi cordul, este o premieră. Nu ştiu dacă am fost primii anul acesta la nivel naţional, dar suntem printre primii. Toată lumea, de la cel mai mic, la cel mai mare, a lucrat extraordinar. Le mulţumim tuturor pentru sprijin, inclusiv Ambulanţei, care ne-a ajutat cu transportul, elicopterelor care au venit, toată lumea a făcut în aşa fel încât intervenţia să se desfăşoare repede şi bine. Nu în ultimul rând, trebuie să mulţumim familiei, pentru că prin gestul lor au făcut posibilă această minune”, a declarat dr Costache Cătălin, medicul primar anesteziologie şi terapie intensivă.

Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr.Fogolyan Kristof” a obţinut în 2014 acreditarea Ministerului Sănătăţii, prin intermediul ANT, pentru activitatea de prelevare a organelor umane, fiind şi primul an în care s-a realizat la Sfântu Gheorghe o astfel de intervenţie.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail