Acțiunea ciclistă derulată  sub genericul „Covasna, din mersul bicicletei”- ajunge săptămâna viitoare, în 27 septembrie, la o nouă ediție. Cei care doresc să descopere frumusețile orașului-stațiune, din mersul bicicletei, sunt invitați să se alăture.

Evenimentul, aflat la a treia ediție, este organizat de Asociația covăsneană GRIT și se derulează în cadrul unui proiect derulat cu sprijinul Direcției pentru Sport și Tineret (DJST) Covasna.

Acțiunea își propune promovarea frumuseților stațiunii, dar și a mersului pe bicicletă și a socializării, precum și dezvoltarea spiritului de orientare.

Invitația este deschisă tuturor covăsnenilor care vor să petreacă o zi frumoasă în natură.

„Dacă doriți să petreceți o zi frumoasă în natură, vă invităm să veniți cu noi la o plimbare cu bicicleta, vineri, 27 septembrie 2019, de la ora 16.00, din fața Hotelului Bradul, din Voineștii Covasnei”, a transmis Florentina Teacă, reprezentanta GRIT.

Evenimentul atrage, de la conturarea sa, persoane de toate vârstele. Organizatorii își propun încurajarea mersului cu bicicleta, activitate de sport, agrement și petrecere a timpului liber, dar și promovarea frumuseților zonei.

GRIT s-a înființat în urmă cu aproximativ 5 ani și este o asociaţie non-guvernamentală, cu scop nepatrimonial, care are ca obiectiv dezvoltarea calităţilor şi aptitudinilor tinerilor, pentru ca aceștia să fie capabili să îşi aleagă viitorul cel mai potrivit, să se adapteze şi să se integreze eficient într-o societate dinamică.

„Gândește Românește, Implică-te Tinerește!”- este mesajul transmis chiar prin denumirea Asociației, denumire pe care am întâlnit-o tot mai des în prezentările manifestărilor dedicate comunității covăsnene.

În vederea îndeplinirii misiunii sale, GRIT și-a propus identificarea nevoilor tinerilor; derularea de programe de consiliere și orientare în carieră a tinerilor;  promovarea tradițiilor locale; derularea de programe de educaţie ecologică; derularea de programe de educație pentru sănătate; implicarea tinerilor în activităţi de promovare a potenţialului turistic; promovarea și derularea schimburilor internaționale de idei, informații și cunoștințe;  derularea de programe de educaţie nonformală adresate tinerilor; promovarea imaginii școlii și comunității.

Ana Ciorici COSTACHE

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail