Clubul Sportiv Show Time a adus acasă un titlu de Campion Balcanic la Ju-Jitsu, de la Cupa Mondiala U 15 şi Campionatul Balcanic de Ju-Jitsu care au avut loc la Bucureşti, în perioada 26-28 septembrie a.c.

La competiţie au participat 17 ţări cu peste 600 de sportivi, din lotul naţional al României făcând parte şi luptătorii Clubului Sportiv Show Time.

Delegaţia Clubului Sportiv covăsnean a fost formată din 3 sportivi: Stoican Alis, Popa Ştefania- calificate pentru Cupa Mondială,  şi Artene Vlad calificat pentru Campionatul Balcanic. Alături de ei s-a aflat antrenorul Carp Silviu Ionut şi arbitrul naţional Schiopu Cristian, clubul fiind singurul din provincie ce a avut o delegatie completă.

În prima zi s-au desfăşurat meciuri din cadrul Cupei Mondiale, unde amazoanele Show Time au înfruntat sportive din Rusia, Belarus, Grecia, Bulgaria şi Cipru, deznodământul fiind un loc 4 pentru Popa Ştefania  la categoria 36 kg şi un loc 6 pentru Stoican Alis la categoria 48 kg.

Sâmbată şi duminica au avut loc meciurile din cadru Campionatului Balcanic unde “argintul viu” al clubului, Artene Vlad, a reușit să îşi intreacă toţi oponenţii şi să urce pe cea mai înaltă treaptă a  podiumului, devenind astfel Campion Balcanic la primul concurs internaţional la care a participat.

“Munca în echipă şi perseverenţa de pe tatami şi-au spus cuvântul, ceea ce ne bucură şi ne dă aripi să visăm că şi alţi copii din cadrul familiei Show Time îi pot urma exemplu. Ne bucurăm de susţinerea necondiţionată oferită de părinţii sportivilor care ne frecventează Dojo-ul, precum şi a celor ce ne sunt sponsori sau simpatizanţi, însă un aport deosebit a fost cel oferit de către Consiliul Local prin programul Sfântu Gheorghe sprijină sportul  ce ne-a sprijinit financiar în efectuarea acestei deplasări, noi eferindu-le simbolic medalia cucerită de Campionul nostru.

Invităm, în perioada următoare, pe toţi cei ce doresc să facă parte dintr-o echipă de viitor să ne viziteze şi să ni se alăture, staful tehnic fiind dechis pentru oricine- atât copii cât şi adulţi-.

Ne puteţi găsi în fiecare zi de luni şi joi de la ora 17 00 în incinta Casei Armatei , str. Oltului nr. 15”, a declarat antrenorul Cristian Şchiopu.

M.D.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail