Consiliul Judeţean (CJ) Covasna a predat, marţi, autorităţilor locale 19 microbuze şcolare achiziţionate din fonduri europene.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Tamas Sandor, a precizat că acestea fac parte dintr-un lot de 36 de autovehicule achiziţionate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi vor asigura condiţii de transport mai bune elevilor care fac naveta la şcoală.
„Am predat autobuzele şcolare electrice. Consiliul Judeţean Covasna, în parteneriat cu 35 de primării din judeţ, a achiziţionat 36 de autobuze şcolare electrice, finanţate de Uniunea Europeană. Astăzi, 19 UAT-uri au preluat autobuzele, adică şcolari din comunele Ojdula, Sânzieni, Ozun, Estelnic, Valea Crişului, Vâlcele, Zagon, Reci, Dobârlău, Aita Mare, Malnaş, Poian, Brateş, Ilieni, Cernat, Lemnia, precum şi din oraşele Baraolt, Covasna şi Târgu Secuiesc, vor putea face naveta cu aceste vehicule electrice, Ford Transit cu 16+1 locuri”, a scris Tamas Sandor pe pagina de Facebook.
Valoarea totală a proiectului se cifrează la circa 36 de milioane lei.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES