Iată-ne ajunși în una din cele mai frumoase perioade ale anului pentru tradițiile noastre populare. Înainte de începerea postului Paștelui, întorsurenii sunt invitați să petreacă o seară de distracție, iar la loc de onoare va fi costumul popular tradițional.

Ajuns la cea de-a VIII-a ediție, evenimentul dedicat acestui element important al identității noastre naționale se va desfășura la Căminul Cultural din Brădet, în data de 25 februarie (a.c.), și este organizat de Casa de Cultură Întorsura Buzăului împreună cu primăria orașului și Asociația „Cununa Carpaților” din localitate.

Potrivit directorului Casei de Cultură domnul Costică Oltean pregătirile sunt aproape încheiate iar programul artistic al evenimentului va fi susținut de mai multe formații din Zona Buzaielor. Dintre aceștia au confirmat participarea :  corul „Plai Întorsurean”, corul „Pădurenii” din Barcani, de asemenea o echipă de dansatori începători din Teliu, Ansamblul Folcloric „Astra” din Săcele, dar sigur, va fi și Ansamblul „Cununa Carpaților” al Casei de Cultură Întorsura Buzăului, care va veni cu foarte multe dansuri populare din programul acestuia.

Ca și în anii precedenți, costumul popular va fi la loc de cinste, de aceea participanții sunt rugați să poarte măcar o componentă a acestuia. Pentru bună dispoziție și putere de dans, participanții vor trebui să vină cu ceva „de-ale gurii”, bunătăți pe care le vor consuma personal sau cu prietenii, a precizat Costică Oltean. Pe mesele puse la dispoziție de către organizatori se vor găsi tacâmuri, pahare, farfurii, pâine și apă.

Potrivit organizatorilor, taxa de participare  a rămas neschimbată, adică 10 lei, și reprezintă de fapt echivalentul unui bilet la  tombolă.

În încheiere nu putem decât să reamintim de îndemnul domnului Costică Oltean din anii trecuți : „Să scoatem din lada de zestre straiele populare și să le aducem la rang de gală, acolo și așa cum le stă bine. Portul și obiceiurile, cântecul și dansurile populare își au rădăcini străvechi pe meleagurile întorsurene. Alături de izvoarele nescrise ale istoriei, cântecul și dansul popular au perpetuat în timp caracteristici definitorii, atât ale vetrei strămoșești, cât și ale celor care au viețuit în aceste locuri. În același timp, folclorul exprimă gândirea și sentimentele unui popor, trăirea lui, este…am putea spune, viața și sufletul românului. Prin cântec, dans și prin costume populare, întorsurenii își exprimă chiar identitatea (…). Dansurile și cântecele locului reprezintă cartea de vizită, tradiția vie, care se păstrează și se transmite mai departe. Avem un folclor atât de frumos, de variat și de original, încât este păcat să se stingă, încet, încet! Trebuie să facem ceva, fiecare, acolo unde și cât poate, pentru a perpetua folclorul prin orice mijloace, pentru a-l transmite generațiilor viitoare.”

Georgiana- Mădălina Coman

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail