După experiențele extrem de plăcute din ultimele luni, când peste 170 de copii, români și maghiari, au acceptat invitațiiile senatorului Marius Obreja și au vizitat Palatul Parlamentului și Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”,  a venit rândul altor tineri covăsneni să aibă parte de o excursie gratuită la București.

În continuarea proiectului „Copiii Covasnei vizitează Capitala României”,  săptămâna trecută, sâmbătă, un număr de 38 de elevi și cadre didactice din Valea Mare și Ozun au făcut deplasarea la București, la invitația senatorului Marius Obreja.  Tinerii însoțiți de mai multe cadre didactice au vizitat Camera Deputaților, Senatul României și Cetatea Domnească din Târgoviște, unde au servit și masa.

„ Cu certitudinea că astfel de evenimente reușesc să deschidă noi orizonturi pentru copiii covăsneni, și, cu speranța că vom putea continua și chiar diversifica acest gen de excursii, încheiem mulțumindu-le celor doi consilieri pentru implicare, Mădălin Guruianu și Alexandru Condrea, dar și domnului Cătălin Lazăr, care a găsit soluții pentru rezolvarea transportului” se arată într-un comunicat de presă transmis către redacţia noastră, de către  reprezentanţii  Biroului Senatorial Marius Obreja.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail