Consiliul Judeţean (CJ) Covasna a construit sau a reabilitat 24 de poduri în ultimii 12 ani, iar anul acesta a demarat lucrările la alte şapte poduri, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, preşedintele instituţiei, Tamas Sandor.
„Avem în proprietatea judeţului şi în gestionare peste 80 de poduri, dintre care, în ultimii 12 ani, am construit 13 poduri noi în locul podurilor demolate. De asemenea, am reconstruit în ultimii 12 ani 11 poduri şi sunt în construcţie, am început anul ăsta deja, construcţia a şapte poduri, ori poduri noi, ori reconstrucţie şi vom finaliza încă două poduri anul ăsta. Deci, în total sunt 33 de poduri în 12 ani, din totalul de 80 de poduri din judeţ (…) Sunt mândru, vă daţi seama că la construirea unui pod sunt milioane de probleme care nu se văd. Autorităţile se mândresc cu asfaltările, dar podurile sunt o lucrare mult mai complexă decât asfaltarea unui drum”, a afirmat Tamas Sandor.
Acesta a menţionat că două poduri foarte vechi, aflate în localităţile Vârghiş şi Aita Mare, nu au ajuns la fier vechi, ci au fost donate comunităţilor locale, care le vor reabilita şi le vor da o nouă destinaţie.
„Sunt două poduri foarte interesante, unul la Vârghig şi celălalt la Aita Mare, amândouă construite la începutul secolului XX. După ştiinţa noastră şi după raporturile tehnice ale experţilor, au fost construite în 1905, din oţel Thomas, aproape la fel ca şi imagine şi ca şi greutate. Ceea ce ştim exact este greutatea podului de la Aita Mare, pentru că am cerut de la utilajul greu care a ridicat podul să măsoare exact greutatea acestuia şi este vorba despre un pod de 59,4 tone. A fost construit în 1905 şi ambele poduri, atât cel de la Vârghiş, cât şi cel de la Aita Mare sunt monumente industriale deja şi au o legătură emoţională foarte strânsă cu localnicii. Ei ne-au cerut să le dăm aceste poduri şi să le salvăm pentru încă 100 de ani, cel puţin. Nu le-am dat la fier vechi”, a evidenţiat preşedintele Consiliului Judeţean Covasna.
Potrivit acestuia, podul de la Aita Mare a fost cedat administraţiei comunale contra sumei de 23.000 de lei, cât este valoarea de inventar a obiectivului.
„Nemaivorbind că, la rândul lor, cei de la Primăria Aita au venit în întâmpinarea primirii podului şi au făcut un proiect guvernamental, prin „Anghel Saligny’, pentru fundaţia podului, unde va fi aşezat. Vă daţi seama, este vorba despre 59 de tone, deci trebuia o fundaţie într-un parc din localitate. În plus, se va şlefui, se va revopsi şi se va ilumina acest pod, care va fi folosit de către localnici ca pod pietonal peste pârâul Aita, în centrul comunei, în parcul respectiv. Şi tot aşa, la Vârghiş am transportat acest pod în parcul de la Vârghiş şi urmează acum procedura juridică, ca să îl predăm comunităţii locale”, a mai menţionat Tamas Sandor.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES
Foto: Podul de la Aita Mare
Sursa foto: Primăria Aita Mare/facebook