Asociația GRIT („Gândește Românește, Implică-te Tinerește!”) și Casa Orășenească de Cultură Covasna organizează un concurs online dedicat covăsnenilor de toate vârstele, care sunt invitați să recite cele mai frumoase poezii românești, cu ocazia Zilei Limbii Române care este sărbătorită, în fiecare an, la data de 31 august.
Informațiile cu privire la condițiile de participare la concurs au fost făcute publice de inițiatoarea proiectului, mureograf, drd. Florentina Teacă, prin intermediul paginii de socializare.
„Nu trebuie decât să vă filmați când recitați o poezie din lirica românească, apoi să ne trimiteți înregistrarea, până la data de 29 august 2023. Videoclipurile vor fi postate pe pagina noastră de Facebook.
Premierea va avea loc în data de 31 august 2023, de Ziua Limbii Române, la bustul lui Mihai Eminescu din Parcul Tineretului, Voinești.
Câștigătorii vor primi bonuri valorice, cu care își vor putea cumpăra produsele dorite de la magazinul de rechizite Abigel din orașul Covasna”
Potrivit organizatorilor, concursul online de poezie organizat cu ocazia Zilei Limbii Române, este proiect cultural prioritare realizate cu sprijinul Orașului Covasna.
***
Ziua Limbii Române este marcată anual, în țară, la data de 31 august. Celebrarea acestui eveniment la această dată a fost instituită printr-un proiect de lege votat de Plenul Camerei Deputaților în 2013, însă propunerea legislativă a fost inițiată în anul 2011. În cele din urmă, Legea a fost promulgată de preşedintele Traian Băsescu la 13 martie 2013 şi publicată în Monitorul Oficial la 19 martie 2013.
Potrivit acelei legi, Ziua Limbii Române poate fi sărbătorită de către autorităţile publice din România şi de către reprezentanţele diplomatice din străinătate, inclusiv de Institutele Culturale ale României sau de alte instituţii româneşti din străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific.
Același act normativ prevede că „Guvernul și autoritățile administrației publice centrale și locale vor lua măsurile necesare pentru ca în această zi drapelul României să fie arborat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autoritățile și instituțiile publice” și că autoritățile administrației publice centrale și locale pot sprijini material sau logistic organizarea și desfășurarea manifestărilor prevăzute în acest sens.
Ziua Limbii Române se sărbătorește și în Republica Moldova, începând de acum 29 de ani, acolo, evenimentul derulându-se sub genericul „Limba noastră”.
Maria Crețu-Graur