Vineri, 16 decembrie, de la ora 20.00, publicul covăsnean are privilegiul de a o urmări pe soprana FELICIA FILIP care va concerta la sala Teatrului „Tamasi Aron” din Sfântu Gheorghe, în cadrul concertului intitulat „Stelele Sărbătorilor de Iarnă” susținut de Orchestra Simfonică Euterpe din Brașov, împreună cu artiști renumiți precum Burak Bilgili (bariton – bas) de la Metropolitan Opera din New York, Anton Niculescu (violoncel) și  Bogdan Costache (vioară).

Potrivit organizatorilor – Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe și Casa de Cultură „Kónya Ádám,  repertoriul spectacolului va cuprinde selecții din operele compozitorilor Rossini, Johann Strauss, Joseph Strauss, Franz Von Suppé, Johannes Brahms, Irving Berlin, Leroy Anderson, G. Rossini, G. Bizet, F. Lehar, W.A. Mozart, Adolphe Adam, Mitch Leigh, V. Monti, J. Massenet, Ciprian Porumbescu, F. Von Vecsey și  Ceaikovski. Concertul va fi dirijat de Koichiro Kanno (Japonia).

Persoanele interesate mai au la dispoziție doar câteva zile pentru a cumpăra biletele pentru concert la prețul de 30 lei, respectiv 10 lei, cu reducere. Acestea  pot fi achiziționate de la Biroul de Organizare Evenimente Culturale, din centrul orașului, dar și de pe eventim.ro (doar cele cu preț întreg).

În dimineața aceleași zile, în sala mare a Teatrului „Tamási Áron” va avea loc concertul de lecții intitulat „Flăcăul viteaz înfrânge balaurul”, susținut de Ansamblul de muzică veche Codex. Evenimentul care va fi moderat de Adorján Csaba se desfășoară, începând  ora 10.00, în limba maghiară, și de la ora 12.00,  în limba română.

Potrivit reprezentanților Casei de Cultură Municipale Konya Adam”, biletele pentru spectacolul de 50 de minute, în valoare de  7 lei, pot fi achiziționate de Biroul de Organizare Evenimente Culturale.

Spectacolele  care vor avea loc vineri, 16 decembrie a.c., sunt cuprinse în programul stagiunii de concerte simfonice, ediția lunii decembrie.

Maria CREȚU-GRAUR

Sursa foto: https://www.mediafax.ro/

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail