…În viața fiecăruia dintre noi intervine atunci când ajungem la vârsta serenității o schimbare majoră – pensionarea. Pentru cei mai mulți este o perioadă binecuvântată, ce survine după zeci de ani de muncă, fiind așteptată cu nerăbdare. Iar dacă ești sănătos și vei beneficia de un venit lunar decent, totul va fi OK. Pentru alții însă, care se tem de depresie, izolare socială, lipsa unei activități zilnice…nu prea este motiv de bucurie! În lumea artiștilor, a medicilor, avocaților, oamenilor legii, ziariștilor și a altor categorii socio-profesionale lucrurile stau un pic altfel, existând posibilitatea de a mai profesa, colabora, activa o vreme. Ceea ce contribuie la menținerea tonului fizic și psihic al persoanelor respective. Și considerațiunile pot continua…
Lucia Neagoe
Am făcut această introducere fiindcă este taman cazul unor profesioniști cunoscuți, despre care am avut prilejul să scriu în repetate rânduri.
Leona Varvarichi
Mă refer la trei dintre muzicienii ce au alcătuit formația camerală „Gaudeamus Quartet” din cadrul Filarmonicii brașovene, anume Lucia Neagoe – vioara I, Leona Varvarichi – viola și Stefan Neagoe – violoncel, care se vor bucura de acum înainte de o pensie binemeritată. Și pentru a nu ne despărți triști, în această seară vor oferi fanilor ultimul concert „oficial”, ca să zicem așa, de la ora 19.00, cu un program super.
Ștefan Neagoe
Va rămâne „pe baricade” Raluca Irimia – vioara a II-a, având menirea să ducă mai departe faima brand-ului, împreună cu alți interpreți care vor dori să se alăture acestui minunat proiect artistic, formând un nou grup.
Raluca Irimia
Înfiintat încă din anul…1987 la Iasi, unde membrii fondatori au beneficiat de îndrumarea celebrului „Cvartet Voces”, un an mai târziu „Gaudeamus Quartet” s-a mutat la Brașov și a devenit membru al Filarmonicii din orașul de la poalele Tâmpei, ajungând treptat una dintre cele mai active formații camerale din țara noastră. A avut o bogata activitate încă de la înființare, susținând pe parcurs numeroase concerte în România, dar și în Japonia, Marea Britanie, Franța, Italia, Germania, Spania, Ungaria, Croatia, Polonia, unde s-a bucurat de succes.
Cu o componență care a cunoscut anumite modificări de-a lungul vremii, dar care au fost benefice, grație apoi perfecționărilor ce au avut loc in cadrul unor cursuri de maiestrie sustinute la Londra și Salzburg, colaborând, de asemenea, cu ansambluri similare de renume precum „Cvartetul Alban Berg” și „Cvartetul Amadeus”, formația brașoveană „Gaudeamus Quartet” a devenit un nume respectabil. Ca atare,a primit distincții importante printre care Premiul al II-lea la Concursul de Muzica de Camera „V. Bellini” (Caltanissetta – Italia, 1995), Premiul Special la Concursul de cvartete de coarde „Mozart” (Salzburg – Austria, 1995), Marele Premiu la „Rovere d’Oro” (San Bartolomeo – Italia, 2000) etc. Admiratorii lor au apreciat mereu omogenitatea sunetului și surprinzătoarea lor versatilitate stilistică. Muzicienii la care ne referim au abordat un repertoriu generos, ce a cuprins opus-uri din majoritatea epocilor creatoare, creații romanești din sec. XX, dar și din contemporaneitate.
Repertoriul cvartetului este impresionant, cuprinzand peste 200 de lucrări din creația lui Luigi Boccherini, Joseph Haydn, Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven, Franz Schubert, Felix-Mendelssohn Bartholdy, Robert Schumann, Johannes Brahms, Edvard Grieg, Antonin Dvorak, Bedrich Smetana, Maurice Ravel, Claude Debussy, Bela Bartok, George Enescu, Dmitri Schostakovich, Serghei Prokofiev, Mihail Jora, Pascal Bentoiu, Wilhelm Berger, Vasile Herman, Theodor Grigoriu, Adrian Iorgulescu, Ulpiu Vlad, Vasile Spatarelu s.a.m.d.
Să evidențiem și faptul excepțional că „Gaudeamus Quartet” s-a numărat printre puținele „team”-uri muzicale care au inclus în repertoriul lor Integrala Cvartetelor de Coarde de Beethoven.
Cu prilejul marelui eveniment #250deanidelanașterealuiBeethoven, ce a stimulat muzicienii din toată lumea să readucă în atenția publicului atât lucrări cunoscute, dar și mai puțin abordate s-a consemnat și izbânda lor profesională (UNICĂ în România), o adevărată provocare muzicală: interpretarea Integralei cvartetelor de coarde de Ludwig van Beethoven prezentată în cadrul Aniversării a 35 de ani de la înființarea Cvartetului „Gaudeamus”!!!
…În final îi felicităm pe acești minunați artiști pentru frumoasa lor carieră, le dorim viață lungă și așteptăm să-i mai ascultăm și cu alte prilejuri.
La mulți ani și un mare MULȚUMESC!
Horia C.Deliu