. . Săptămâna aceasta, la Centrul de Cultură Arcuș din municipiul Sfântu Gheorghe va avea loc un nou concert de excepție, care va aduna laolaltă artiști de seamă ai muzicii clasice.
Joi, 20 octombrie (a.c.), începând cu ora 19:00, în sala de concerte a Centrului de Cutură Arcuş, din cadrul Casei Bastion a municipiului Sfântu Gheorghe, va avea loc un nou concert cameral de toamnă. Evenimentul va fi susţinut de soliștii concertiști ai Quartetului Gaudeamus, din cadrul Filarmonicii Brașov: Lucia Neagoe – vioara I a cvartetului de coarde, Raluca Irimia – vioara a II-a, Leona Varvarichi – violă și Ștefan Neagoe – violoncel.
Potrivit organizatorilor, numărul locurilor este limitat, iar iubitorii muzicii clasice își pot procura biletele, din timp, de la sediul Centrului de Cultură Arcuș din municipiul Sfântu Gheorghe, strada Oltului, nr. 6, între orele 09:00-15:00.
Prețul unui bilet pentru concertul ce va avea loc joia aceasta este de 10 lei. Cei interesați pot solicita informații suplimentare la numărul de telefon: 0267 / 377 652.
I.A.
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail