Polițiștii covăsneni fac cercetări în două cazuri privind atacul unor câini asupra persoanelor, înregistrate în ultima lună. Cel mai recent caz a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, în stațiunea Covasna, unde două persoane au suferit leziuni în zona membrelor inferioare în urma atacului unui câine din rasa Cane-corso, aparținând unui bărbat care nu a respectat obligația de a-i monta câinelui botniță pe timpul prezenţei în zona publică.

În celălalt caz, petrecut la sfârșitul lunii trecute, o femeie de 60 de ani din Brețcu a fost mușcată de un câine din rasa comună, aparținând unui bărbat din localitate. Femeia a fost transportată la spital cu leziuni în zona membrelor inferioare.

În ambele cazuri polițiștii au întocmit dosare de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de neluare, de către proprietarul câinelui sau deţinătorul temporar al acestuia, a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane.

 

În acest context, Inspectoratul de Poliție Județean Covasna aduce în atenția cetățenilor informații privind prevederile legale care reglementează deținerea câinilor periculoși și obligațiile legale pe care proprietarii acestora le au.

În sensul OUG 55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi,  câinii periculoşi sunt grupați în două categorii, după cum urmează:    

  1. categoria I: câinii de luptă şi de atac, asimilaţi prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog şi metişii lor;
  2. categoria a II-a: câinii din rasele American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso şi metişii lor.

            Prin câini agresivi se înţelege orice câine care, fără să fie provocat, muşcă sau atacă persoane ori animale domestice în locuri publice sau private, precum și orice câine care participă la lupte între câini sau care a fost antrenat în acest scop.

 

Proprietarii sau deţinătorii temporari ai câinilor periculoși din categoriile I și II trebuie să aibă vârsta minimă de 18 ani, să aibă capacitate deplină de exerciţiu și să nu fi fost condamnaţi pentru săvârşirea unei infracţiuni contra persoanei.

De asemenea, legea prevede obligația pentru proprietarii sau deţinătorii temporari ai câinilor periculoși sau agresivi, să înregistreze câinii la Asociaţia Chinologică Română, afiliată la Federaţia Chinologică Internaţională, iar proprietarii de câini periculoși au obligaţia să depună la sediul poliţiei în a cărei rază este situat imobilul unde este deţinut câinele, o adeverinţă în fotocopie, eliberată de Asociaţia Chinologică Română, afiliată la Federaţia Chinologică Internaţională, din care să rezulte încadrarea câinelui în categoriile prevăzute de lege, precum şi o declaraţie pe propria răspundere cuprinzând datele prevăzute de lege.

         Se interzice accesul câinilor periculoși din categoria I, în localurile publice, în mijloacele de transport în comun, precum şi în alte locuri publice. Accesul câinilor periculoși din această categorie în părţile comune ale imobilelor în care sunt deţinuţi, pe drumurile publice şi pe căile de acces către acestea este permis numai dacă aceştia poartă botniţă şi sunt ţinuţi în zgardă şi lesă sau ham de către proprietar ori de către deţinătorul temporar.

Accesul câinilor periculoși făcând parte din categoria a II-a, precum şi al exemplarelor cu potenţial agresiv, în localurile publice, în mijloacele de transport în comun, în locurile publice, precum şi în părţile comune ale imobilelor, este permis numai dacă aceştia poartă botniţă şi sunt ţinuţi în lesă.

Legea sancţionează neluarea de către proprietarul câinelui sau deţinătorul temporar al acestuia a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane!  Astfel, dacă atacul a avut loc, proprietarul sau deţinătorul este pasibil cu pedeapsa cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Nerespectarea altor obligații prevăzute de lege, precum declararea deținerii unui câine periculos sau agresiv la unitatea de poliție competentă, sau omisiunea anunțării pierderii sau decesului câinelui periculos ș.a., constituie contravenții și se sancționează cu amenzi care pot ajunge până la 3.000 de lei.

 

 

IPJ Covasna

Agent principal de poliție

 Tolvaj-Marin Nicoleta

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail