Conducerea Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș, a luat la cunoștință cu indignare de acțiunea ilegală și ofensatoare a arborării, în data de 13.03.2018, a mai multor drapele ale Ungariei în centrul municipiului Sfântu Gheorghe, nerespectându-se astfel prevederile Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice.

Solicităm instituțiilor Statului Român să întreprindă măsurile legale ce se impun în această situație.

Biroul de presă al FCRM

 

 

 

 

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail