O seară pentru Andreea, o tânără mămică bolnavă de cancer, a fost organizată miercuri, la Căminul Cultural Dobârlău, la inițiativa primarului Bogdan Barbu, inițiativă căreia i s-a alăturat întreaga comunitate, dar și oameni din alte localități ale județului, din țară și din străinătate.
„Andreea Văsii este o tânără mămică, de 28 ani, modestă, cu un suflet deosebit. Are 3 copii superbi, în vârstă de 1 an, 3ani, 6 ani și tot ceea ce-și dorește, este să-i vadă mari, crescând, alături de soțul ei…dar din păcate, viața nu este întotdeauna o filă ruptă dintr-un basm frumos…
În urmă cu doar câteva luni, Andreea a mers la spital pentru a face câteva investigații, urmare a unor dureri care păreau ca fiind o răceală mai puternică! Întâi la Spitalul Județean Brașov, mai apoi la București, spitalul Fundeni, unde temerile acesteia i s-au confirmat! Avea cancer, o forma de cancer galopantă!….
Astfel, Andreea, aflată la o vârstă nepermis de tânără în luptă cu cancerul, a trecut deja printr-o operație, intervenția având loc la spitalul Oncologic Fundeni, a trecut și trece prin cumplitul drum al luptei cu această boală cruntă, dar ea nu-și pierde speranța…nu are cum! Speră să învingă, să trăiască pentru familia ei. Luptă pentru a-și auzi fetița, vorbind, pentru a o vedea în prima zi de grădiniță, luptă pentru îngerașul ei de 3 ani, în speranța că-l va duce la deschiderea festivă în prima zi de școală, luptă pentru Andrei, băiatul cel mare, care nu înțelege de ce mămica lui e atât de slăbită, de ce nu mai se joacă cu ei….și nu in ultimul rând, luptă pentru soțul ei, cu care speră ca planurile lor de viitor să devină un vis împlinit! Andreea luptă cu ,,toate,, puterile ei pentru ceea ce nouă ni se pare o normalitate…un drum lin și sigur!
Această luptă pe care familia tinerii mămici o duce, este una anevoioasă, care necesită, în afară de dorință si putere, timp și resurse financiare…multe resurse financiare, cu atât mai mult că în cazul Andreei nu există cifre și date fixe, însă există greutatea financiară pe care soțul acesteia o cară în spate.
Din păcate pentru ei, aceste resurse financiare sunt la limita inimaginabilului de supraviețuire! De când Andreea s-a îmbolnăvit pe lângă șocul apariției bolii, drumurile la spitalele și la numeroși medici….în speranța unei vindecări miraculoase, din păcate au condus la acumularea unor datorii din ce în ce mai mari, iar creditele făcute anterior nu au mai putut fi achitate, familia nefăcând față acestei situații!
Aceasta este, pe scurt, povestea Andreei, drama care ne-a mobilizat în organizarea unui eveniment caritabil în comuna Dobârlău, județul Covasna și care a atras zeci de oameni (…) să dea o şansă la viaţă.” – a transmis, cu câteva zile în urmă, pe o rețea de socializare, primarul comunei Dobârlău, Bogdan Barbu.
„Iată că există, încă, OAMENI!”
La inițiativa acestuia, miercuri, 19 decembrie, la Căminul Cultural a fost organizată o „Seară caritabilă, pentru Andreea”.
Evenimentul a reunit artiști locali – Ansamblul „Piatra Mare”- Dobârlău, Antonia Carina Pavel, Denisa Enache, Marina Domboș, dar și din alte localități– precum Denis Costea, de la Tărlungeni, Ovidiu Scridon, de la București și Ansamblul „Voievozii Munților” – din Vâlcele, a precizat primarul. Au participat localnici și nu numai. Momente artistice de la suflet la suflet, au fost cuprinse într-un program ce a durat peste două ore, și în cadrul căruia s-au putut face donații pentru Andreea.
„Mai mult decât atât, locuitorii au pregătit aranjamente de Crăciun, iar toți banii încasați de pe urma acestora i s-au donat Andreei. Totodată, formația satului, formația Olimp, a înregistrat niște CD-uri, le-a scos la vânzare și banii au fost donați Andreei și iată cum, mână de la mână, s-au strâns bani. În conturile bancare s-au virat bani din toată țara, dar și din străinătate. E incredibil ce rezonanță a putut să aibă evenimentul!”- a mai spus primarul Bogdan Barbu.
Astfel, în urma acțiunii dedicate tinerei și a prezentării cazului acesteia, în contul bancar pus la dispoziție de familia acesteia s-au strâns donații frumoase. Cu ajutorul acestora, Andreea va putea urma tratamentul de care are nevoie. De asemenea, s-au putut plăti din datorii.
„Foarte multă lume a răspuns invitației și a participat la eveniment. A fost extraordinar de frumos! A fost o reușită! Noi ne-am atins scopul, și anume acela de a plăti toate datoriile, ratele familiei, iar din suma strânsă le vor mai rămâne bani pentru tratamentele Andreei și pentru terminarea lucrărilor la casa acesteia. Iată că există, încă, OAMENI! (…) Doresc să mulțumesc tuturor celor implicați în acest eveniment și tuturor celor ce au contribuit pe tot parcursul desfășurării campaniei. Mi-am întărit convingerea că putem fi solidari, uniți și apropiați unii de ceilalți, mai ales în momentele dificile. Sunt foarte fericit că am reușit să organizăm acest eveniment și că a avut succes. Pe lângă proiectele de infrastructură, pe lângă proiectele de investiții, acesta a fost un proiect de suflet, pentru suflet!”- a spus primarul Bogdan Barbu.
Ana Ciorici COSTACHE