Municipiul Sfântu Gheorghe are de ieri un Complex de servicii comunitare care cuprinde un centru de zi pentru copiii care provin din medii defavorizate, dar şi un centru maternal.
Clădirea a fost inaugurată ieri, în prezența președintelui Consiliului județean Covasna, dar și a conducerii Direcţiei judeţene pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DJASPC) Covasna, iar investiția s-a ridicat la peste 581.000 de lei.
Potrivit directorului DJASPC Covasna, Vass Maria, proiectul a fost demarat în anul 2012, și a vizat reabilitarea, extinderea şi modernizarea clădirii, cât și a spaţiului exterior: „Importanța zilei de azi este dată de finalizarea a două proiecte, care aveau ca obiectiv reabilitarea și extinderea clădirii, respectiv amenajarea spațiului aferent. Proiectul a fost finanţat în proporţie de 85% de către Ministerul Muncii prin programul de reabilitare a centrelor rezidenţiale şi a centrelor de zi, iar diferenţa de 15% a fost asigurată de Consiliul judeţean Covasna. (…) În urma acestor investitii, acest sediu a devenit un serviciu modern, confortabil, care asigură găzduire zilnică pentru 28 de copii, cărora li se oferă îngrijire şi educaţie zilnic, iar prin consiliere și programe de educare încercăm să sprijinim părinții acestora pentru a-și onora cât mai bine responsabilitățile. Prin extinderea şi mansardarea clădirii s-au creat spaţii pentru centrul maternal, unde vor putea fi găzduite şase mame cu copii, aflate în situaţii speciale. Prin serviciile oferite vom încerca să le oferim sprijinul necesar pentru depășirea situației în care se află. Sunt trei camere, un living, o bucătărie mică. Internarea se face pe o perioadă de şase luni, cu posibilitate de prelungire, dacă este necesar. (…) Mamelor li se oferă consiliere, ajutor pentru a-şi putea găsi un loc de muncă sau pentru a se putea reintegra în familiile lor naturale”.
Vass Maria a declarat că spaţiul exterior, care include un loc de joacă pentru copii, a fost amenajat cu sprijin financiar din partea firmei Deichmann, care a contribuit cu 10.400 de euro. Aceasta a mai precizat că printr-o investiţie a Fundației Sera România, care se ridică la 420.000 de euro, până la sfârşitul acestui an vor fi finalizate şi lucrările în ceea ce privește construcţia unui centru de reabilitare a copiilor cu dizabilităţi în Sfântu Gheorghe.
Preşedintele Consiliului judeţean Covasna, Tamas Sandor a declarat că instituția pe care o coordonează acordă o atenţie deosebită sistemului de asistenţă socială și de protecţie a copilului. Potrivit acestuia, la ora actuală în sistemul judeţean de protecţie socială figurează 1.700 de copii orfani sau abandonaţi de părinţi, iar numărul acestora creşte anual: „Din valoarea totală de 51 de milioane de euro, care este bugetul consolidat al județului, 33% – adică peste 17 milioane de euro am alocat sferei sociale, din care majoritatea reprezintă sfera protecției copiilor. Colegii noștri din sistem asigură protecție zilnică pentru 1.700 de copii orfani. Din păcate numărul lor crește în fiecare an. Dacă acum trei ani au fost 950, acum doi ani de zile numărul a crescut la 1.200, iar anul trecut au fost 1.350. (…) Este foarte importantă această investiție”.
Tamas Sandor a făcut asigurări că și în viitor Consiliul județean Covasna va sprijini sistemul de asistență socială și de protecție a copiilor.
Complexul care a fost inaugurat ieri va funcţiona într-o clădire aflată în centrul municipiului Sfântu Gheorghe, care în trecut a găzduit un orfelinat de bebeluşi. Clădirea a fost reabilitată printr-un proiect cofinanţat de către Ministerul Muncii şi Consiliul judeţean Covasna.
Ioana Ardeleanu