Aceste organizații spun că „IULIU MANIU este un exemplu și un model pentru toți cei care pun pe primul plan principiile și valorile adevărate pe care a fost clădită această țară și această națiune. În anul în care se împlinesc 150 de ani de la naștere și 70 de ani de la moarte, a împieta asupra memoriei lui IULIU MANIU este cu adevărat un gest reprobabil.
Ignoranța și lipsa de educație morală este la fel de gravă ca și tortura în sine, de aceea, în numele memoriei, al responsabilității față de istoria noastră și al datoriei față de generațiile următoare cerem administrației locale din Cluj-Napoca să dea explicații și să dispună cât mai repede posibil repunerea la loc a monumentului din strada Baba Novac”.
La Cluj-Napoca a avut loc în ianuarie 2019 statuia lui Iuliu Maniu, unul dintre liderii politici care au condus poporul român către înfăptuirea Marii Uniri de la 1918.
Inaugurarea monumentului a coincis cu împlinirea a 146 ani de la naşterea lui Iuliu Maniu. Evenimentul s-a încheiat cu lecturarea unor fragmente din discursul rostit de Iuliu Maniu la Alba Iulia.
Semnatarii protestului:
Fundația Corneliu Coposu – președinte executiv, Ion-Andrei Gherasim
Fundația Academia Civică – președinte, Ana Blandiana
Asociația Casa Memorială „Iuliu Maniu”, Bădăcin – președinte, Pr. Cristian Borz
Fundația Culturală Memoria – președinte, Nicolae Constantinescu
Clubul Monarhiștilor Clujeni – președinte, Cornel Jurju
Asociația 21 Decembrie 1989 – președinte, Teodor Mărieș
Fundația Doina Cornea – președinte, Leontin Iuhas
Biblioteca Centrală Universitară Cluj-Napoca – director, Valentin Orga
Familia Boilă M. – strănepoți Iuliu Maniu
Primarul Emil Boc spune că statuia a fost culcată la pământ la cererea specialiștilor, care s-au opus mutării ei.
„În primul rând as dori sa îi asigur pe toți clujenii cu privire la faptul ca statuia lui Iuliu Maniu reprezintă un monument valoros al orașului nostru și statuia va fi păstrată pe același amplasament.
Având in vedere proiectul european aferent străzilor din zona Centrală (Kogalniceanu, Baba Novac etc), Statuia a fost luată de pe soclu si așezată lângă zidul bastionului învelită într-o protecție de pânză, pentru că prin prin proiect se reface cota solului și soclul statuii, după care se repune pe poziție.
La fel s-a procedat cu statuile lui Eminescu și Blaga în cadrul proiectului din fața Teatrului Național.
Luni vom comunica întregul calendar de lucru în zonă pentru informarea tuturor celor interesați.
Vă asigurăm, încă o dată, de întregul nostru respect și apreciere față de marea personalitate a politicii românești, Iuliu Maniu.
Specialiștii nu au recomandat mutarea statuii luate de pe soclu, pe perioada lucrărilor, în vedeta evitării oricărui risc de deteriorare)”, a pecizat Emil Boc.
Sursa: https://www.stiridecluj.ro/