592 de proiecte, număr în creștere cu 22% față de solicitările înregistrate anul trecut, au fost depuse la Consiliul Județean (CJ) Covasna, în urma apelului lansat către ONG-urile și unitățile de cult care doresc să obțină finanțare nerambursabilă.
Apelul de proiecte a fost lansat în luna februarie (a.c.). A urmat perioada evaluării acestora, iar joi, 6 aprilie, în cadrul ședinței Consiliului Județean (CJ) Covasna a fost adoptată hotărârea privind finanțările nerambursabile.
„(…) Este un proiect de hotărâre care conține 5 anexe privind finanțare pentru proiecte culturale, educativ-științifice, de recreere de tineret și sport și pentru acordarea de sprijin financiar unităților de cult, pe bază de concurs. În februarie am lansat un concurs de proiecte, au venit toate proiectele până în martie și iată că a venit momentul, la început de aprilie, să adoptăm hotărârea și după aceea să semnăm și contracte de finanțare pentru an. Anul acesta avem un număr record de solicitări care au fost înregistrate, asta însemnând o creștere de 22% față de anul trecut, deși bani mai mulți nu avem, dar proiecte și cerințe au fost mult mai multe. La număr, în total, au sosit 592 de proiecte de finanțare. ”- a declarat, joi, președintele Consiliului Județean (CI) Covasna, Tamás Sándor.
Semnarea proiectelor de finanțare începe astăzi, 7 aprilie
Potrivit acestuia, au fost depuse 46 de proiecte pentru tineret; 58 de proiecte pentru activități sportive, 175 – pentru activități de recreere, 158 de proiecte pentru programe culturale și 155 de proiecte pentru unități de cult.
„Bugetul, de altfel, alocat acum două luni de zile este de 3.150.000 lei. Împărțirea banilor s-a făcut pe domenii de activitate, desigur tot pe baza unei hotărâri a Consiliului Județean, astfel: 200.000 lei pentru sport, 150.000 lei pentru tineret, 400.000 lei pentru cultură, tot 400.000 lei – pentru recreere, iar pentru culte am alocat 2 milioane de lei.”- a declarat președintele CJ Covasna.
Potrivit acestuia, semnarea proiectelor de finanțare va începe vineri, 7 aprilie, câștigătorii urmând a fi anunțați cu privire la acest aspect.
Rezultatele pot fi consultate accesând:https://www.cjcv.ro/ro/rezultatele-concursului-de-finantare-al-consiliului-judetean-covasna-pe-anul-2023.html
Ana CIORICI COSTACHE