Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea, a declarat, luni, la o întâlnire cu reprezentanţii medicilor de familie, că trebuie găsite soluţii pentru a asigura pacienţilor „un acces cât mai facil la servicii medicale”, iar, acolo unde este posibil, acestea să fie acordate în medicina primară, fără ca pacienţii „să mai fie plimbaţi pe drumuri de la un medic la altul”.

„Trebuie sa găsim soluţii pentru a asigura pacienţilor un acces cât mai facil la servicii medicale şi, acolo unde este posibil, să le acordăm aceste servicii în medicina primară, fără să îi mai plimbăm pe drumuri de la un medic la altul. Bineînţeles, trebuie să identificăm metode de simplificare care să nu afecteze calitatea actului medical. Aceste metode vor aduce, cu siguranţă, şi economii în sistem, care vor fi utilizate tot pentru pacienţi”, a declarat Vasile Ciurchea, citat într-un comunicat de presă.

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi reprezentanţii medicilor de familie au dezbătut luni proiectul normelor de aplicare a Contractului-cadru pe anii 2020 – 2023.

„În perioada următoare, la CNAS au loc întâlniri cu organizaţiile patronale, sindicale şi profesionale reprezentative din domeniul medical pentru discutarea proiectului normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru care va reglementa condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru următorii 4 ani. Astăzi, începând cu ora 9,30, au avut loc consultările cu reprezentanţii medicilor de familie, în cadrul cărora s-a dezbătut o serie de propuneri ale acestora. Unele propuneri au fost agreate sau au fost eliminate de comun acord”, afirmă sursa citată.

Preşedintele CNAS a propus o nouă întâlnire cu reprezentanţii medicilor de familie, la care să participe şi reprezentanţi ai celorlalte specialităţi medicale, în cadrul căreia să poată fi identificată „o arie mai largă” de servicii medicale care să poată fi acordate pacienţilor în medicina primară.

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail