Pentru patru-cinci lei câştigaţi pe un kilogram de ciuperci de pădure, vânzătorii “de ocazie” se ascund şi-şi vând marfa în zonele din apropierea pieţii centrale din Sfântu Gheorghe, aflată în administrarea societăţii Tega. Pentru a nu se trezi cu vreo amendă, aceştia se feresc cât pot mai  bine de ochii autorităţilor.

Directorul TEGA SA, Toth Birtan Csaba, ne-a spus că anul acesta, conform unei hotârâri a Consiliului Local, au dreptul să comercializeze ciuperci doar cei care au crescătorii autorizate şi pot prezenta certificat fito-sanitar sau de calitate a mărfii. Potrivit acestuia, în Piaţa Centrală din Sfântu Gheorghe doar două sau trei persoane vând ciuperci de cultură, pe bază de certificat de producător. Restul ciupercarilor nu mai sunt toleraţi în piaţă pe motiv că fac mizerie, se comportă necivilizat şi nici nu deţin vreun act legal în baza căruia ar putea să desfăşoare comerţ.

Directorul societăţii TEGA a precizat că  raziile în pieţe vor continua, având în vedere că în acestă perioadă cererea pentru ciuperci este mare.

Anna-Maria Chiţu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail