„Fiule, dă-mi inima ta și ochii tăi să privească plini de bucurie căile Mele.” – Pilde 23:26
Crăciunul nu este doar o sărbătoare a luminilor și a darurilor, ci mai ales o vreme în care inimile se înmoaie și se apleacă spre ceea ce este drept, curat și sfânt. În jurul ieslei din Betleem, lumea întreagă învață din nou lecția iubirii și a curajului. Copiii, mai ales, au nevoie să audă povești care le modelează sufletul, care îi învață să stea drepți în fața răului și să păstreze credința atunci când ceilalți o uită.
Fiecare poveste din Biblie este o rază de lumină. Ele nu sunt doar amintiri vechi, ci izvoare vii de învățătură. Iată cinci istorii sfinte care îi pot ajuta pe cei mici să înțeleagă ce înseamnă dreptatea și curajul în ochii lui Dumnezeu – cinci povești care se citesc cel mai frumos în zilele senine de Crăciun, când lumânarea arde blând pe masă și inima e plină de pace.
1. David și Goliat – Curajul celui mic în fața uriașului
„Tu vii la mine cu sabie și suliță, iar eu vin la tine în Numele Domnului oștirilor.” – 1 Samuel 17:45
Pe câmpul bătăliei, între soldați înarmați până-n dinți, a apărut un copil cu o praștie. Nimeni nu credea că are vreo șansă. Goliat era uriaș, înalt cât un copac, iar David – doar un păstor tânăr. Dar David nu s-a temut, pentru că nu se bizuia pe puterea sa, ci pe ajutorul Domnului.
El și-a amintit cum Dumnezeu îl izbăvise din ghearele leului și ale ursului. Cu aceeași credință, a luat o piatră netedă, a învârtit praștia și a lovit uriașul drept în frunte. Goliat a căzut, iar poporul lui Dumnezeu a biruit.
Aceasta este povestea curajului curat, al copilului care nu se lasă înfricoșat de puterea lumii. Adevăratul curaj nu vine din mușchi, ci din inimă. Din credința că Dumnezeu e cu tine și nu te lasă.
Când citești această poveste, amintește-ți că și tu poți fi un David: în școală, în prietenii, în orice alegere. Să nu te temi să fii drept chiar dacă ești singur.
2. Daniel în groapa cu lei – Dreptatea care nu se pleacă
„Dumnezeul meu a trimis pe îngerul Său și a închis gura leilor.” – Daniel 6:22
Daniel era un tânăr deosebit. Nu mințea, nu lingușea și nu se lepăda de credința lui, chiar dacă împăratul îi poruncise să se închine la idoli. Se ruga de trei ori pe zi, cu fața spre Ierusalim, și nu se rușina de Dumnezeu.
Oamenii răi au încercat să-l piardă și l-au aruncat într-o groapă plină cu lei flămânzi. Dar în noaptea aceea, cerul a trimis un înger care a închis gura fiarelor. Dimineața, Daniel era teafăr. Împăratul a căzut în genunchi și a zis: „Dumnezeul lui Daniel este viu!”.
Povestea aceasta le arată copiilor că dreptatea nu se schimbă după împrejurări. Chiar dacă ceilalți râd, chiar dacă e greu, Dumnezeu rămâne credincios celor care Îl cinstesc. Curajul lui Daniel nu a fost o îndrăzneală omenească, ci o credință tare ca piatra.
3. Estera – Curajul unei inimi care salvează un popor
„Și cine știe dacă nu pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la împărăție?” – Estera 4:14
În palatul împăratului Persiei trăia o tânără evreică frumoasă și blândă. O chema Estera. Nimeni nu știa că face parte din poporul lui Dumnezeu. Dar când s-a dat o poruncă nedreaptă, care amenința să distrugă neamul ei, Estera a simțit că trebuie să vorbească, chiar dacă asta i-ar fi putut aduce moartea.
Cu post și rugăciune, s-a dus înaintea împăratului, fără așteptare și fără teamă, cerându-i să salveze poporul evreu. Împăratul a ascultat-o, iar Dumnezeu a lucrat prin ea.
Estera este chipul curajului feminin – al copilului sau adolescentului care învață că dragostea pentru ceilalți cere uneori sacrificiu.
Crăciunul ne amintește și de ea, pentru că în tăcerea ei smerită se ascunde aceeași lumină a iubirii jertfelnice care s-a pogorât în Betleem.
4. Păstorii din Betleem – Curajul de a primi vestea cea mare
„Nu vă temeți! Iată, vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot poporul.” — Luca 2:10
Era noapte liniștită peste plaiurile Betleemului. Oamenii dormeau, dar câțiva păstori vegheau lângă turmele lor. Deodată, cerul s-a deschis și îngerii au strălucit ca fulgerul, vestind nașterea Mântuitorului.
Păstorii s-au temut, dar nu au fugit. Au ascultat de îngerul Domnului și au mers degrabă la ieslea indicată de acesta.
Deși nu aveau daruri scumpe, nici haine alese, au venit cu inimile pline de credință. În genunchi, L-au privit pe Pruncul Iisus, Cel mai mare dar al lumii.
Povestea păstorilor este o lecție pentru orice copil: să nu-ți fie teamă să asculți chemarea lui Dumnezeu, chiar dacă nu o înțelegi pe deplin. Uneori, cei simpli și curați la inimă sunt primii care văd minunile cerului.
Crăciunul este timpul în care Domnul caută astfel de păstori în fiecare familie, iar copiii care aud glasul îngerilor ar trebui să nu uite să răspundă: „Vreau și eu să merg la Iisus!”
5. Copilul cu cinci pâini și doi pești – Curajul de a dărui puținul tău
„Adu-le aici la Mine.” – Matei 14:18
Mulțimile Îl urmau pe Isus prin pustie. Erau flămânde și obosite, dar nu voiau să plece de lângă El. Ucenicii erau îngrijorați, neștiind cum să hrănească atâta lume. Atunci, un copil s-a apropiat și a adus tot ce avea: cinci pâini și doi pești. Un gest umil făcut din inimă.
Domnul a luat darul, L-a binecuvântat, și pâinile s-au înmulțit. Toți au mâncat și s-au săturat.
Ce mare minune! Din dărnicia unui copil s-a făcut o lucrare care a rămas veșnic în Evanghelie.
Aceasta este povestea celui care învață că adevărata putere stă în a dărui, nu în a strânge. Copiii pot face minuni când dăruiesc cu bucurie ceea ce au.
Și în zilele de Crăciun, când inimile se umplu de lumină, fiecare copil poate aduce darul său: o rugăciune, o faptă bună, o carte aleasă pentru cineva drag, o faptă mică făcută cu dragoste.
De altfel, aceste cadouri creștine și religioase nu se cumpără doar cu bani, ci se împărtășesc cu inima fraților întru Hristos. Când dăruiești din dragoste daruri de pe Stephanus.ro, Îl aduci pe Hristos mai aproape de celălalt!
„Pune, Doamne, pază gurii mele și ușă de îngrădire împrejurul buzelor mele.” – Psalmul 140:3
Poveștile Sfintei Scripturi nu au fost scrise pentru a fi citite, ci trăite de poporul ales de Dumnezeu. Fiecare copil care le ascultă cu atenție și le păstrează în inimă devine, încet, un mic ucenic al Domnului.
Curajul lui David, credința lui Daniel, blândețea Esterei, bucuria păstorilor și dărnicia copilului cu pâinile – absolut toate alcătuiesc o coroană de virtuți care luminează copilăria creștină.
Crăciunul e vremea potrivită pentru astfel de povești. În lumina bradului, printre colinde și miros de cozonac, copilul poate învăța mai mult despre adevărata bucurie: aceea de a fi bun, drept și curajos.
Adevărata sărbătoare nu se măsoară în daruri, ci în inimile care se deschid.
Iar atunci când copilul tău învață să iubească pe Dumnezeu, să spună adevărul, să ierte și să se roage, tu ai primit cel mai mare dar dintre toate.
„Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire.” – Luca 2:14
După cum ai văzut, poveștile creștine sunt departe de a fi basme; ele sunt flăcări vii care ard blând în suflete. Prin ele, copiii învață că lumina nu vine de la becuri, ci din inimă. Că dreptatea nu se impune, ci se trăiește. Că iubirea nu se spune, ci se arată.
Când Crăciunul se apropie, fiecare familie ar putea să-și adune copiii în jurul mesei, să stingă zgomotul lumii și să spună aceste povești cu glas cald, așa cum făceau odinioară bunicii.
Cu acest prilej sfânt, în tăcerea aceea plină de pace, copiii vor înțelege taina cea mare: că Dumnezeu S-a arătat între oameni prin venirea pe lume a unui Prunc.
Și poate, privind lumina lumânării, vor învăța să spună din toată inima: „Doamne, fă-mă și pe mine drept, curajos și bun!”
Sursa foto: Unsplash.com
