Cinci elevi covăsneni s-au calificat la olimpiada națională de istorie, în urma participării la etapa județeană a competiției.

Etapa județeană a olimpiadei de istorie s-a desfășurat sâmbătă, 18 martie, la Școala Gimnazială „Nicolae Colan” din Sfântu Gheorghe, fiind adresată elevilor din clasele VIII- XII.

La eveniment au participat peste 60 de elevi din județ, cinci dintre aceștia (câte unul din fiecare clasă), reușind să se califice la etapa națională a olimpiadei, conform informațiilor oferite ieri de către  inspectorul de specialitate „Istorie – culte” din cadrul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Covasna, prof. Victor Sibianu.

„Contestațiile (în urma afișării rezultatelor de la etapa județeană – n.r.) au putut fi depuse până astăzi, la ora 12.00; nu s-au depus, ceea ce înseamnă că avem rezultatele finale la etapa județeană. Precizez că olimpida de istorie este adresată claselor a VIII-a, a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a, la etapa națională calificându-se un singur elev – cel care este primul cu nota peste 9 la etapa județeană. Subiectele la etapa județeană au venit de la Minister și pot spune că au fost dificile. La fiecare nivel, la fiecare clasă, avem câte un elev calificat. ” – a declarat, ieri, după ora 14.00, inspectorul de specialitate „istorie – culte”, prof. Victor Sibianu.

Elevii calificați sunt: Pap Timea, de la Școala Gimnazială „Gaál Mózes” din Baraolt, clasa a VIII-a, profesor îndrumător fiind Kolumbán Agneta; Kovács Minka Karola, din clasa a IX-a, de la Liceul Teoretic „Nagy Mózes” din Târgu Secuiesc, prof. îndrumător fiind Bejan András; Tudor Goicea, din clasa a X-a, de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, îndrumat de prof. Romeo Negrea; Adrian Papuc, din clasa a XI-a, de la aceeași unitate de învățământ, îndrumat de prof. Maria Băilă; Livia – Simina Iliescu S.M., din clasa a XII-a de la Liceul teoretic „Mircea Eliade” din Întorsura Buzăului, îndrumată de prof. Petruța Cristea.

Doi elevi calificați cu nota 10

Doi elevi de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe s-au calificat la etapa națională, cu nota 10. Este vorba despre elevul Tudor Goicea, din clasa a X-a, îndrumat de prof. Romeo Negrea și de elevul Adrian Papuc, din clasa a XI-a, îndrumat de prof. Maria Băilă.

„Două note de 10, cel puțin de când sunt eu inspector și din perioada de dinainte, când eram în comisii, nu îmi aduc aminte să fi fost. Câte o notă de 10 a mai fost, dar nu îmi aduc aminte să fi fost vreodată două note de 10 la etapa județeană. (…) Pot să vă spun că (acești doi elevi – n.r.) sunt foarte pasionați de istorie și și citesc foarte mult. Ei sunt la profil real, pentru ei, istoria este o pasiune.” – a spus inspectorul Victor Sibianu.

Cei doi s-au calificat și când erau în clasa a IX-a, la etapa națională a olimpiadei de istorie, au afirmat profesorii îndrumători.

„Sunt importante toate rezultatele, la toate disciplinele și nu numai cei calificați la faza națională, ci și premiile care au fost obținute – premiul II; premiul III, mențiuni, la toate disciplinele. În ceea ce privește disciplina istorie, la olimpiada de sâmbătă aveam așteptări și aș putea spune că aveam așteptări mai mari chiar, deoarece aveam elevi și la clasa a IX-a, însă la Adrian Papuc, elevul meu din clasa a XI-a, care a luat nota 10, mă așteptam că se va califica, dar nu mă așteptam la nota maximală, 10. Înseamnă că el a făcut o lucrare foarte bună, care tinde spre a fi perfectă, pentru că nimeni nu e perfect și nicio lucrare nu e perfectă, niciodată, dar cu siguranță, dacă a primit această notă, înseamnă că a atins toate punctele, din toate cerințele, într-un mod foarte obiectiv, clar, concis. Sunt mulți factori care determină punerea unei note maximale. Tot cu 10 s-a calificat și elevul Tudor Goicea, de la clasa a X-a, îndrumat de domnul profesor Romeo Negrea. Ne bucurăm! Pentru noi, ca liceu, e o mândrie, e cartea noastră de vizită, până la urmă, această participare la faza națională. Toate rezultatele contribuie la crearea unei imagini pozitive a liceului nostru, rezultate atât la olimpiade, cât și la examene naționale – Evaluare Națională, Bacalaureat. Mă bucur că avem doi copii calificați la faza națională la disciplina istorie (…). Acum doi ani  am avut trei elevi calificați (…) – la clasa a IX-a, la a X-a și a XI-a, printre care era și Adrian Papuc, era clasa a IX-a, și am mai avut elevi cu nota 10 – Manea Gabriela, de la clasa a XII-a, care se calificase tot cu 10. La istorie am obținut note destul de bune, pe parcursul anilor și nu sunt doar elevii mei, ci ai colegilor, ai Colegiului…sunt elevii noștri și ne mândrim cu ei.” – a declarat prof. și directorul adjunct al Colegiului Național „Mihai Viteazul” (CNMV) din municipiu, Maria Băilă.

„Tudor Goicea este un copil foarte serios, care mereu se pregătește cu seriozitate nu doar pentru lecții, dar mai ales pentru examene și pentru astfel de competiții. Și anul trecut s-a calificat la olimpiadă tot cu nota 10, mă așteptam și acum la o notă mare, dar nu credeam că va lua tot nota 10. Este un copil care este foarte pasionat, căruia îi place foarte mult istoria, care muncește foarte mult. El este umanist de formație, să zic așa, pentru că îi place și literatura, îi plac materiile din domeniul umanist (…) și, deși are timpul ocupat, îmi place că reușește să aibă și timp pentru propria-i persoană, deci găsește timp și pentru alte lucruri, găsește un echilibru și e cu atât mai de admirat. Îi transmit să o țină tot așa, să îl lumineze Dumnezeu spre rezultate și mai bune și să fie, de data aceasta, și la națională un rezultat tot așa strălucit, pentru că, pe lângă pregătire, trebuie să ai și un moment prielnic când susții proba, să te poți concentra la maxim. Dumnezeu să îl lumineze, să fie alături de el, el să aibă răbdare, să studieze mai departe.” – a declarat ieri, prof. Romeo Negrea, îndrumătorul elevului de clasa a X-a, calificat la etapa națională a olimpiadei, cu nota 10.

Elevi deschiși spre efort suplimentar

Pregătirea, munca pentru aceste olimpiade diferă față de munca la clasă, iar elevul care dorește să participe la astfel de competiții trebuie să fie deschis să facă un efort suplimentar, a afirmat prof. Maria Băilă.

„Munca la clasă este conform cerințelor programelor, astfel încât trebuie să îndeplinim anumite standarde la clasă. În ceea ce privește un concurs județean sau olimpiadă, cerințele sunt mult mai complexe, mult mai vaste și normal că necesită pregătire suplimentară. De aceea, de obicei la aceste olimpiade participă acei elevi care sunt dispuși să facă un efort suplimentar. Sunt, însă, și elevi care sunt foarte buni, dar dau dovadă de autosuficiență și nu acceptă să lucreze suplimentar pentru aceste olimpiade, deși din punct de vedere intelectual și al competențelor, cu siguranță ar face față și ei. Deci,  este, în primul rând, o disponibilitate la un efort suplimentar. La o disciplină cum e istoria, limba și literatura română, în special științele socio-umane, este clar că aici trebuie să ai o aplecare spre lectură, spre cunoaștere, spre descoperire continuă, să fii informat, să citești, deci trebuie să  îți placă, în primul rând, cartea…eu așa consider.” – a spus prof. și directorul adjunct al Colegiului, Maria Băilă. Întrebată ce le transmite elevilor Colegiului, calificați la etapa națională, aceasta a răspuns:

„Eu le transmit mult succes  și sperăm  ca anul acesta să obținem și o mențiune, un premiu, de ce nu, la faza națională. Pentru școală, cred eu că ar însemna enorm să aducem o distincție, o medalie. Ar fi extraordinar! Copiii își doresc, acum sunt mobilizați, chiar își doresc să învețe și mai mult!” – a spus prof. Maria Băilă.

Aceasta a menționat că elevi ai Colegiului s-au calificat și la etapa națională a olimpiadelor la alte discipline, anul acesta.

„Bineînțeles că și la celelalte discipline avem calificați la olimpiada națională: la fizică – trei elevi, la geografie- un elev, la latină- trei elevi, la limba română – doi elevi, filosofie –un elev, economie – un elev, logică – un elev și la concursul Literatura ca abilitate de viață și Științele Pământului, încă cinci. În total, cam 19 elevi care vor participa la fazele naționale, pe discipline. Suntem mulțumiți, dar știm că se poate și mai bine! (…)”- a spus prof. și directorul adjunct, Maria Băilă.

Cea mai mare notă, la clasa a VIII-a, la Istoria românilor, obținută de o elevă de la secția maghiară, din Baraolt

La clasa a VIII-a, la etapa județeană (din Istoria Românilor), cea mai mare notă a fost obținută de Pap Timea, de la Școala Gimnazială „Gaál Mózes” din Baraolt. Eleva, îndrumată de prof. Kolumbán Agneta, a obținut premiul I, calificându-se la faza națională – cu nota 9.10.

Etapa națională a olimpiadei va fi în aprilie

Potrivit inspectorului de specialitate din cadrul ISJ Covasna, etapa națională a olimpiadei de istorie va avea loc între 24 și 28 aprilie (a.c.), la Buzău. Înainte de plecarea lotului, componenții acestuia vor participa la un instructaj la ISJ Covasna.

„Urmează să vedem care vor fi și rezultatele etapa națională. Acolo vin elevi foarte buni, subiectele sunt și mai grele și contează și starea de moment. În trei ore, vor lucra foarte intens și, ca să iei un rezultat frumos la etapa națională, depinde și de forma în care te afli în momentul respectiv, de concentrarea din acel moment (…). Elevii care vor reprezenta județul la etapa națională trebuie să fie pregătiți și instruiți în legătură cu participarea lor acolo. Ei vor fi invitați la inspectorat cu o zi – două înainte de plecarea lotului la națională și li se va face un instructaj în ceea ce privește participarea la etapa națională.” – a spus inspectorul Victor Sibianu.

Acesta a transmis și un mesaj elevilor calificați la etapa națională a olimpiadei de istorie:

„Mesajul meu este tot timpul același pentru acești elevi: să se străduiască să obțină un rezultat cât mai bun, dar cea mai importantă este participarea, pentru că acolo cunosc alți colegi pasionați de istorie (…), comunică între ei, apoi, prin internet, și se formează o prietenie, mici viitori istorici, pentru că foarte mulți dintre ei vor urma facultăți de istorie sau înrudite cu istoria. Sunt elevi de la noi din județ care au mai fost la olimpiadă și astăzi studiază istoria, în țară sau în străinătate.” – a spus inspectorul.

Procentul de promovabilitate la istorie, în prima sesiune a Bacalaureatului din 2016 a fost de peste 95%

Acesta a precizat că și la examenul de bacalaureat, rezultatele obținute de elevii covăsneni sunt, în general, bune, la disciplina istorie.

„La istorie, rezultatele sunt bune și la bacalaureat. Anul trecut, în sesiunea de vară, am avut procent de promovabilitate (la această disciplină –n.r) de 95,8%, în prima sesiune.” – a spus inspectorul Victor Sibianu.

Alte rezultate la etapa județeană a olimpiadei de istorie

La etapa județeană a olimpiadei, la clasa a VIII-a, elevul Cristian Alexandru Nivnea, îndrumat de prof. Roxana Prahovean, de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, a obținut premiul II, cu nota 8,50; elevul Varga Peter Krisztian, de la Școala Gimnazială „Petofi Sandor”, îndrumat de prof. Kocsis Cecilia, a obținut premiul III, cu nota 8, 15; eleva Aurora Elena Sima, de la Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu”, îndrumată de prof. Luminița Bobeș, a obținut mențiune, cu nota 7,95; eleva Denisa Flavia Cucu, de la Colegiul Național „Mihai Viteazul”, îndrumată de prof. Roxana Prahovean, a obținut mențiune, cu nota 7,85; iar elevul Ferencz Tihamer, de la Liceul de Arte „Plugor Sandor” din municipiu, îndrumat de prof. Nagy Eva, a obținut tot mențiune, cu nota 7,55.

La clasa a IX-a, în afară de eleva Kovacs Minka Karola, de la Liceul Teoretic „Nagy Mozes” din Târgu Secuiesc, care l-a avut ca îndrumător pe prof. Bejan Andras și s-a calificat la etapa națională cu nota 9,40; eleva Denisa Ungureanu, de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, îndrumată de prof. Maria Băilă, a obținut, premiul II, cu nota 8,40; eleva Szocs Brigitta, de la Liceul Teoretic „Nagy Mozes” din Târgu Secuiesc, îndrumată de prof. Bejan Andras, a obținut premiul III, cu nota 8.10, iar două eleve, de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe au obținut mențiune, cu nota 8.00. Este vorba despre elevele Andra Floroian și Maria Frunză, ambele îndrumate de prof. Maria Băilă.

La clasa a X-a, în afară de elevul care a obținut premiul I și s-a calificat la olimpiadă cu nota 10, Tudor Goicea, următorii elevi au obținut premii sau mențiuni:  Csurulya Monika, de la Liceul Teoretic „Mikes Kelemen”, îndrumată de prof. Mar Istvan (a obținut premiul II, cu nota 9,10); Alexandru – Andrei Hosu S, de la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” – Întorsura Buzăului, elev îndrumat de prof. Petruța Cristea, a obținut premiul III, cu nota 8, 10 și tot premiul III, cu nota 8.10, a obținut și eleva Incze Andrea, de la Liceul Teoretic „Mikes Kelemen” din municipiu, îndrumată de prof. Mar Istvan. Tot de la Liceul Teoretic „Mikes Kelemen” din municipiu, eleva Janko Edit, îndrumată de prof. Mar Istvan, a obținut mențiune, cu nota 7.60.

La clasa a XI-a, rezultatele au fost următoarele: elevul Adrian Papuc, a obținut premiul I, cu nota 10, așa cum am menționat; eleva Dumitrița Baciu, de la Colegiul Național „Mihai Viteazul”din municipiu, îndrumată de prof. Constanța Balog, a obținut premiul II, cu nota 9,20;  eleva Clementina Alexandra Prutianu, de la aceeași unitate de învățământ, elevă îndrumată tot de prof. Constanța Balog, a obținut premiul III, cu nota 8,50. Mențiune a fost obținută, cu nota 7.70, de elevul Denis Onișoru, de la Colegiul Național „Mihai Viteazul”, îndrumat de prof. Roxana Prahovean; și de Alexandra Munteanu, de la Liceul „Korosi Csoma Sandor” din Covasna, îndrumată de prof. Claudia Vlad, cu nota 7,15.

La clasa a XII-a, eleva care a obținut, cu nota 9.50, premiul I și calificarea la etapa națională, Livia – Simina Iliescu S.M., de la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” din Întorsura Buzăului, îndrumată de prof. Petruța Cristea; premiul II a fost obținut, cu nota 9,40, de eleva Iulia Bianca Gheorghe, de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, îndrumată de prof. Constanța Balog; premiul III, cu nota 9,10, de eleva Alexandra P. Bocirnea, de la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” din Întorsura Buzăului, îndrumată de prof. Petruța Cristea; mențiune, cu  nota 8,50, a fost obținută de elevul Sebastian Andriesei, îndrumat de prof. Rusu Viorica; de eleva Florina Nițu, de la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” din Întorsura Buzăului, îndrumată de prof. Alexandru Fercu, elevă care a obținut nota 8.10. Tot mențiune a obținut și eleva Antonella Aros, cu nota 8.10, elevă la Liceul Teoretic „Nagy Mozes” din Târgu Secuiesc, îndrumată de prof. Bejan Andras.

Rezultatele finale ale olimpiadei județene de istorie sunt postate pe site-ul ISJ Covasna, www.isj.educv.ro, secțiunea „articole recente”.

Ana Ciorici Costache

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail