Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a desemnat Asocierea SC Confer Group SRL – SC Construcții Feroviare Drumuri Poduri SRL câştigătoare a procedurii de licitaţie publică pentru execuția lucrărilor de Reconstrucție a podului CF din comuna Budila, situat pe linia Hărman-Întorsura Buzăului, km 17+318și de amenajare albie.
Comunicările oficiale au fost transmise tuturor firmelor participante la licitaţia deschisă, contractul de achiziţie publică urmând a fi semnat de ambele părţi (SRCF BRAȘOV şi ofertantul câştigător), după finalizarea perioadei legale de contestaţii.
Oferta financiarăa AsocieriiSC Confer Group SRL – SC Construcții Feroviare drumuri Poduri SRL și SC RADARIA SRL, subcontractant declarant, a fostde24.592.816,3lei fără TVA (criteriul aplicat fiind Cel mai bun raport calitate-preț), contractul de achiziţie publică urmând a fi încheiat şi semnat de ambele părţi la finalul perioadei legale de contestaţii.
Sursa de finanţare pentru lucrările de Reconstrucție a podului CF din comuna Budila, situat pe linia Hărman-Întorsura Buzăului, km 17+318și de amenajare albie este asigurată din fonduri de la Bugetul de Stat, iar durata contractului va fi de 9 luni, de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.
Reamintim faptul că, în perioada septembrie 2019 – iulie 2020 s-a derulat contractul de servicii pentru elaborare expertiză tehnică, DALI și proiectare, în baza căruia s-au obținut inclusiv documentaţiile tehnice ṣi economice, precum ṣi a aprobărilor necesare (aviz CTE SRCF Braṣov, aviz CTE CNCF, Ordin Ministru al MTIC), necesare organizării licitației pentru reconstrucția podului CF situat pe linia Hărman-Întorsura Buzăului, la km 17+318, și lucrări de amenajare albie, lansată în septembrie 2020, cu termen limită pentru primirea ofertelor octombrie 2020.
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA– companie care administrează infrastructura feroviară publică – desfăşoară o activitate de interes public şi contribuie la libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi a bunurilor în interiorul ţării şi peste graniţă, în condiţii ecologice, eficiente şi de siguranţă.
Comunicat de Presă CFR SA