Grădinița „Hofeherke/Albă ca zăpada” din Sfântu Gheorghe a derulat și în acest an proiectul educațional județean cu titlul „Cetină verde de brad!”.
Proiectul „Cetină verde de brad!” a urmărit formarea unor comportamente și atitudini pozitive de caracter (bunătate, toleranță, dărnicie, implicare) și perfecționarea tehnicilor specifice artei plastice, precum și creșterea implicării părinților în activitatea unității de învățământ și în construirea comunităților de învățare.
Printre obiectivele proiectului amintim:
- pentru preşcolari
– să-și dezvolte latura artistică,
– să păstreze şi să pună în valoare tradițiile populare,
– să-și educe sentimentul de dragoste, bunătate, ajutor față de semeni.
– să promoveze valorile morale, principiile pe care se bazează viaţa unei societăţi, şi anume: ajutorarea aproapelui, altruismul, stimularea implicării în acţiuni de voluntariat, depăşirea barierelor legate de cultura, etnie, religie.
- pentru părinţi:
– să încurajeze iniţiativele, implicarea copiilor şi a cadrului didactic îndrumător în parteneriat prin atitudine pozitivă;
– să se implice în asigurarea unui cadru favorabil desfăşurării parteneriatului;
- pentru cadrele didactice:
– să-şi formeze o atitudine pozitivă faţă de participarea la parteneriat;
– să prezinte rezultatele muncii preşcolarilor.
Tradiția înaintea marii sărbători creștine este împodobirea bradului. Se spune despre brad că este un pom al vieții datorită faptului că el rămâne verde tot timpul, simbolizându-l, astfel, pe Hristos, veșnic viu.
Se știe despre Crăciun că este sărbătoarea nașterii Domnului Iisus, o sărbătoare a liniștii sufletești, a păcii și a cadourilor. De altfel, Crăciunul este o sărbătoare plină de lumină, de semnificații și simboluri. Sărbătoarea Crăciunului a fost întotdeauna o sărbătoare a bucuriei pentru creștini, dar, mai ales pentru copii, care așteaptă cu nerăbdare momentul împodobirii pomului de Crăciun.
Bradul decorat cu globuri multicolore este cel mai îndrăgit obicei al sărbătorilor de iarnă, datorită simbolurilor care i se asociază, și anume: dragoste, bucurie, fericire, împlinire, speranță, viață, sănătate, magie! Beteala, globuleţele colorate ce sclipesc în lumina lumânărilor şi a luminiţelor colorate ce dau parcă viaţă bradului, steaua vestitoare a Naşterii Domnului Iisus cocoţată în vârful bradului, îngeraşii care ne îndeamnă să trăim emoţiile Naşterii Pruncului Sfânt, toate ne anunţă Seara cea Mare.
Proiectul „Cetină verde de brad!” este dedicat Sărbătorii Crăciunului, confecționării podoabelor de brad și își propune în fiecare an exersarea/consolidarea unor priceperi și deprinderi specifice, de muncă practică, individual și în grup, în scopul realizării unor produse care să conducă la exprimarea unor trăiri emoționale, atitudini, comportamente prilejuite de sărbătorile de iarnă (confecționare de podoabe de brad);
Cadrele didactice și preșcolarii implicați în proiect au realizat podoabe pentru brad, care au fost folosite pentru a împodobi BRADUL BINECUVÂNTAT de la Căminul de bătrâni ,,Zathureczky Berta”, din Sfântu Gheorghe. Astfel, spiritul sărbătorilor a unit cadrele didactice, copiii și părinții într-un gest mic, dar care a adus bucurie mare seniorilor de la centru. Globurile colorate dăruite cu dragoste au transformat spațiul căminului într-un loc cald și primitor.
Seniorii de la Centrul de bătrâni ,,Zathureczky Berta” au primit cu emoție darurile și au participat la împodobirea bradului, rememorând tradiții și momente dragi. Atmosfera a fost completată de colinde și urări de sănătate, iar zâmbetele celor prezenți au confirmat că gesturile simple pot avea un impact profund.
Sperăm ca prin Proiectul „Cetină verde de brad!” această tradiție să continue, demonstrând că solidaritatea și grija față de vârstnici sunt valori care ne apropie și ne definesc ca și comunitate.
Profesori educație timpurie: Benchea Mirela, Popa Adina, Biro Judith Maria, Gal Laura Zsuzsanna
