Consiliul Local (CL) Sfântu Gheorghe a aprobat ieri, în cadrul ședinței ordinare, un proiect de hotărâre potrivit căruia termenul limită pentru depunerea cererilor în cadrul programului „Hai acasă”, care oferă sprijin tinerilor în vederea construirii unei locuințe, este 31 mai 2018.
Programul, intitulat „Hai acasă”, a fost lansat cu ani în urmă, la inițiativa primarului municipiului, Antal Arpad Andras, în scopul de a-i determina pe tinerii plecaţi la studii în ţară ori în străinătate să revină în localitate sau pe cei din localitate să rămână aici. Practic, prin acest program, Primăria pune gratuit la dispoziția tinerilor cu vârsta între 18 și 35 de ani, o suprafață de teren pe care aceștia să-şi construi o locuinţă.
O nouă serie de înscrieri a fost aprobată ieri, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Sfântu Gheorghe, termenul limită fiind 31 mai 2018.
„În raportul de specialitate se arată că „Având în vedere că după încheierea programului de atribuire a unei suprafețe de teren, tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani, în baza Legii nr. 15/2003, inițiat de Primăria municipiului Sfântu Gheorghe, au fost semnate 7 contracte, din care ulterior au fost revocate 3 contracte. Având în vedere că municipiul Sfântu Gheorghe mai are la dispoziție suprafețe de teren în acest scop și ținând cont de numărul mare de cereri depuse după data de 20.12.2013, data limită de depunere a cererilor pentru atribuire a unei suprafețe de teren pentru construirea unei locuințe proprietate personală, considerăm că ar fi oportună demararea unui nou program în acest sens”.
Cererile, împreună cu documentele justificative, se vor depune la sediul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe, Biroul Relații cu Publicul, Informații, Registratură, până la data stabilită.
Ana Ciorici Costache