Despre doamna Luminița Cornea (n. 29 aug. 1949, la Giurgiu; Liceul Teoretic ,,Iacob Mureșianu” din Blaj, Universitatea București, Facultatea de Limba și Literatura Română -1974) este foarte greu să scrii, pentru că domnia sa e ca argintul viu, mereu prezentă și implicată în viața culturală covăsneană în spațiul căreia s-a afirmat ca mebru de vază, după stabilirea ei aici odată cu ocuparea postului de profesor, o vreme și de director adjunct la Colegiul Național ,,Mihai Viteazul”(1975), paralel, muzeograf la Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni. Cercetător cu câteva cărți importante publicate, reputat profesor și muzeograf, fost președinte al Astrei Covasna – Harghita, domnia sa nu are liniște, fie că se ocupă de activitatea desfășurată la Casa Memorială ,,Romulus Cioflec” de la Araci (la înființarea căreia, în 1998, a contribuit fundamental), fie de redactarea revistei semestriale de literatură „Caietele de la Araci”al cărei redactor-șef este, fie că organizează simpozionul de istorie şi critică literară „Rotonda de la Araci”, ori că își scrie, cu aceeași pasiune și dăruire cărțile sale, coordonează volume colective și le lansează cu atenția unui manager, (la Sfântu Gheorghe, Brașov, Miercurea Ciuc, Tg. Mureș, ori Iași, Cahul ș.a.) foarte grijuliu cu receptarea acestora de către presă și critica literară. Nemaivorbind de bogata activitate desfășurată în calitate de președintă a departamentului Covasna-Hargita al Astrei, de membru în redacția prestigioasei publicații astriste ,,Revista Română” de la Iași, de colaboratoare a Cetrului European de Studii Covasna–Harghita, Centrului Internațional de Documentare ,,Mitropolit Nicolae Colan” ș.a., care au contribuit la impunerea presigiului său de personalitate a vieții culturale covăsnene.
Cu un doctorat în filologie obținut (2006) la Universitatea ,Babeș-Bolyai”din Cluj (teza Locuţiuni verbale în romanul istoric sadovenian – o abordare gramaticală, stilistică şi poetică , publicată în 2008), de curând și membru titular în Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Brașov (2016), doamna Luminița Cornea este neobosită, plină de idei ambițioase și pusă mereu pe fapte culturale care vorbesc despre admirabilul grup de intelectuali covăsneni (profesori, medici, cercetători, jurnaliști, actori, artiști, fețe bisericești, pictori de icoane, interpreți de pricesne, scriitori) ce au reușit să facă din acest nebăgat în seamă, până nu demult, colț de țară, un centru de cultură plin de viață, cunoscut, apreciat și foarte prezent în presa cotidiană, locală și centrală sensibilizată de situația aparte a românilor din cele județe din inima țării, Covasna și Harghita.
De la debutul său (pubicistic, 1975, în vol.Biserica ortodoxă română; editorial, în 1998, în calitate de coautor, în vol. Scriitori – case şi muzee memoriale ) și până în prezent s-au scurs decenii de activitate fremătândă a domniei sale, pusă în slujba promovării limbii și culturii române, simbolurilor naționale, a tradiției și valorilor culturale în această zonă unde, paradoxal, mai e nevoie încă să argumentezi vechimea și permanența trăirii românești. Încât ea, și întreg acest admirabil grup de intelectuali covăsneni, pot fi exemple pentru întreaga țară în ceea ce privește respectul pentru valorile naționale și păstrare/promovare a moștenirii culturale transmise de înaintași ca un testament.
Vocația sa de cercetător este focalizată pe aducerea în atenția publicului a două renumite familii transilvănene – Cioflec și Teculescu -, al căror nume este legat, prin memorabile activități pe linie pedagogică și culturală, istorică și patriotică, de cea a istoriei Marii Uniri de la 1 decembrie 1918.
Deși are la activ câteva cărți importante publicate, se poate afirma că în centrul preocupărilor sale culturale și literare a stat, de mai bine de un deceniu, personalitatea scriitorului și jurnalistului, dascălului și omului politic, mai puțin cunoscut în țară prin complexitatea făptuirilor sale și nedrept încadrat (uitat de fapt) de critica literară, Romulus Cioflec. Ea face astfel un serviciu important culturii române prin restituirea acestui reprezentativ scriitor al locului, dar pe care pașii destinului l-au purtat în aproape întreg spațiu românesc – la Chișinău (profesor la Liceul Alecu Russo”, la alte licee aproape un deceniu), Timișoara (Liceul ,,C.Diaconovici-Loga”), București (professor la Liceul ,,Gheorghe Lazăr”, bibliotecar la Academia Română), Iași (jurnalist la ,Viața Românească”), Arad (ziarist la ,Românul”, unde este remarcat de Vasile Goldiș) – , lăsând în urma sa 12 volume, de proză, proză scurtă, impresii de călătorie (prin lume), dramaturgie, astăzi aproape trecute în conul de umbră al lectorului și al criticii literare. Cu atât mai valoroasă și lăudabilă este inițiativa cercetătoarei Luminița Cornea, care, cu persuasiune și acribie, a reușit să readucă în atenția publicului un scriitor uitat pe nedrept, apreciat de marele Perpessicius, în 1943, ca ,,fire de peregrin”.
Deși se poate lăuda cu câteva cărți importante editate – personale (Pe cărarea Raiului. Convorbiri duhovniceşti cu Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Ioan al Covasnei şi Harghitei , 2010, reed. 2014; Întru lumina munţilor – fragmente de spiritualitate românească, 2013; Scriitori. Case memorial vol.1, 2014; Studii şi articole literare, 2014; Un pelerinaj în Ţara Sfântă, 2015; Asociaţiunea Astra întru iubire de suflet românesc, 2015) sau în colaborare (Scriitori – case şi muzee memoriale, 1998; Atlasul literaturii române, 2003; Teculeştii din neam în neam, 2008) -, domnia sa și-a mărturisit deseori slăbiciunea sau pasiunea pentru acest scriitor iubit în zonă, aproape necunoscut astăzi în restul țării (,,Eu am scris foarte mult despre Romulus Cioflec”). Lui îi dedică nenumărate pagini, o treime din vol. Studii şi articole literare și, de data ceva mai recentă (2016), albumul Romulus Cioflec – o viaţă în imagini”, o apariție editorială de excepție ce a propulsat numele cercetătoarei în alte sfere, înlesnind primirea ei în Uniunea Scriitorilor.
Apărut cu sprijinul Centrul de Cultură al Județului Covasna, la Sfântu Gheorghe, albumul alcătuit de domnia sa în baza unei foarte riguroase documentări și atente adunări de material biobibliografic și iconografic din arhive și de la urmași, prefațat de strălucitul istoric literar Nicolae Scurtu, este nu numai o ,,carte-document”, o pagină strălucită de istorie literară ce poate constitui baza unei viitoare monografii (anunțată deja de cercetătoare a se alcătui), ci și o lucrare foarte frumoasă, model de realizare, editorială și conceptuală, a unui asemenea demers cultural. Albumul poate fi o carte de vizită, deosebit de elegantă și onorantă, a județului în sine, care a dat culturii române multe peronalități făcute cunoscute mai ales prin grija Centrului Internațional de Documentare ,,Mitropolit Nicolae Colan”, a Episcopiei Covasnei și Harghitei, a unor cercetători avizați, precum dr. Luminița Cornea, dr. Ioan Lăcătușu, pr. dr. Sebastian Pârvu ș.a..
Cartea reconstituie magistral ,,un destin deloc comun, ce a argumentat epica românească interbelică” (cum afirmă prefațatorul), printr-un itinerariu în lume punctat cu minuție de autoare prin imagini și toposuri pe unde a poposit scriitorul ubicuu, ,,exemplul unei vieți cuminți și rodnice închinată, în egală măsură, obligațiilor cetățenești, profesiunii de dascăl și patimii de scriitor” (acad.Perpessicius).
Albumul este structurat pe trei mari capitole: primul se referă la biografia autorului, al doilea la opera lui, al treilea la evenimente culturale dedicate acestei personalități, urmate de Note bibliografice . Capitolele și subcapitolele sale, foarte inspirat compartimentate și intitulate, ilustrează toate aceste peregrinări ale scriitorului Romulus Cioflec, pornind de la Araciul copilăriei la popasul său basarabean și până la perioada bucureșteană.
Autoarea, cea mai bună și competentă cunoscătoare a vieții și operei acestui scriitor ardelean, oferă date însoțite de fotografii în sepia, informații interesante despre familia lui, ce a ajuns, ,,pe urmele destinului”, până în Siberia, despre corespondența dintre frați, despre alte personalități din Araci (folcloristul Dimitrie Cioflec, protopopul Aurel Nistor, episcopul Veniamin Nistor, mitropolitul Nicolae Colan, profesorul Gheorghe Răfiroiu ș.a.) aproape total necunoscute în țară, dar care pun în valoare miraculosul acestei zone ce a dat culturii române nume importante afirmate în varii domenii.
În primul subcapitol, cercetătoarea prezintă detaliat și bogat ilustrat o altă serie de date inedite privind studiile scriitorului (de unde aflăm că a învățat la Arpătac, Brașov, Iași, Câmpulung-Muscel, București, că a fost șef de promoție a Școlii Normale de Învățători ,,Carol I” din Câmpulung-Muscel, că și-a luat licența în litere și filozofie), Prima etapă a activității didactice (Chiojdeanca, Boldești – jud. Prahova; Crușova- Romanați; Pomârla, jud. Dorohoi – unde i-a avut îndrumători pe Iorgu Iordan și Samson Bodnărescu -, printre primii săi elevi numărându-se Octavian Moșescu , de două ori primarul Balcicului românesc).
Un spațiu mai larg este rezervat activității jurnalistice (I, II III, din care aflăm despre debutul său literar în 1913, în revista ,,Viața Românească”<ce-l va determina să mărturisească: ,,am rămas legat de toți cei din cenaclul revistei ieșene”>, la care va colabora o lungă perioadă, depre corespondența cu G. Ibrăileanu), cât și celei referitoare la Primele apariții editoriale ( Volumul de debut ,,Doamne ajută-ne!”, ce cuprinde schițe, povestiri, nuvele, care-l determină pe Ov Densusianu să-l prezinte ca ,,distins prozator”, urmat de un al doilea op – ,,Lacrimi călătoare”, 1920, ce stârnește interesul lui M.Sevastos).
Autoarea stăruie asupra perioadei basarabene din activitatea sciitorului – Pe drumurile Răsăritului, Profesor la Chișinău, prezentând un Romulus Cioflec legat sufletește de Basarabia și basarabeni -, momete din viața acestuia ilustrate din belșug și susținte de o exhaustivă informație. Sunt aici fotografii inedite referitoare la Mitropolia Basarabiei, Deputații Sfatului Țării (noi./dec.1918).între care se află și el, consemnat popasul la ,,Cuvânt moldovenesc” și întâlnirea cu tânărul Pantelimon Halipa, cu Onisifor Ghibu, colaborarea la gazeta ,,Sfatul Țării”, activitățile desfășurate în cadrul Societății istorico-literare ,,B.P. Hasdeu”; este inserat portretul (primul din literatura română) dedicat părintelui Alexe Mateevici, autorul celebrei poezii ,,Limba română” ce a făcut istorie devenind imnul R. Moldova; este detaliată perioada de profesorat, de integrare în mișcarea națională politică și culturală din Basarabia (pentru care a primit, în 1921, Medalia ,,Bărbăție și Credință” din partea Ministerului Instrucțiunii Publice din București), căsătoria cu Antonia Gavriluță, absolventă a Școlii de Arte Frumoase din Odesa (sept. 1922, de care s-a despărțit în 1931).
Atenția lectorului este apoi mutată la perioada timișoreană (unde se stabiliseră frații săi), ilustrată cu o interesantă corespondență purtată cu Pantelimon Halipa, din care aflăm despre intenția sa de a-și scrie ,,amintirile ruso-moldovenești” (ceea ce s-a întâmplat în vol.,,Pe urmele Basarabiei”), cu note privind căsătoria cu Ana Țânțăreanu din Araci (1932, înrudită cu mitropolit Nicolae Colan), școlile la care a predat (Școala Comercială, Liceul German de Stat), între elevii săi numărându-se viitorul acd. Mihail Șora.
Prietenia („frăția de cruce”) cu Panait Istrati (pe care l-a cunoscut la Paris), I,II, este pe larg ilustrată și argumentată documentat cu fotografii cuprinzând cele două familii, texte olografe dedicate acestuia de Romulus Cioflec și publicate mai târziu (1984) în ,Manuscriptum”, cu un fragment din conferința ținută la trecerea în neființă (1942) a marelui scriitor francez de origine română, date extrem de interesante și inedite ce se adaugă la biografia frământată a acestuia.
Profesor la București (I, II – unde se stabilește în 1936) este un alt subcapitol amplu tratat de autoare, din care aflăm că a fost dascăl la Liceul Comercial ,,Petru Rareș” apoi la Liceul ,,Gheorghe Lazăr”, între elevii săi numărându-se Vasile Copilu-Cheatră; este inserată scrisoarea adresată de scriitor lui Al. Lapedatu, ministru pe atunci, semnalată publicarea volumului ,,Căutând îndărăt și căutând înainte” cu multe pagini dedicate istoriei Basarabiei, consemnată moartea sa (13 noi. 1955) ilustrată cu mormântul din Cimitirul Bellu și vorbele rostite ceva mai înainte privind „misiunea noastră de civilizație creștină”.
Capitolul al doilea al albumului este rezervat operei scriitorului, prezentată pe genurile literare în care s-a afirmat – roman, proză scură, memorialistică, corespondență. Aflăm astfel că despre romanele scrise de Cioflec – antume (,,Vârtejul”, 1937; ,,Pe urmele destinului o goană în jur de sine”, vol.1,-2, 1943) și postume („Boierul”, 1957; „Jertfă pentru lumină”, 2014, ,,Ispășirile”- rămas în manuscris) – s-au pronunțat critici literari de marcă (Mircea Braga, acad. Perpessicius, autoarea ilustrând cu câteva ediții ale acestor cărți, la care asociază un text al unui interviu acordat de scriitor și publicat în 1937 în ,,Adevărul literar și artistic”, informația că romanul Vârtejul a fost distins (1938) de Academia Română cu Premiul ,,Ion Heliade Rădulescu”, ceea ce l-a statuat ca scriitor consacrat, Mihail Sadoveanu fiind cel care a apreciat arta prezentării ,,unui chip nou și original, izvorât din peisajul Țărnei și datinile pământenilor ardeleni”.
Ca autor de proză scurtă, descoperim între nuvelele și povestirile publicate (,,Doamne, ajută-ne!”, ,,Lacrimi călătoare”, ,,Trei adălmașe” – 1970) un volum foarte interesant intitulat ,Românii din secuime” (Casa Școalelor, 1943) cu desene de Ioana Jurgea, a cărui copertă este inserată în carte.
Prin memorialistica sa – ,,Pe urmele Basarabiei…note și impresii din revoluția rusească”(1927; Chișinău, 1992), ,,Cutreierând Spania. Impresii de călătorie”, (1928, 1988); ,,Sub soarele polar. Impresii și peripeții din voiajul unor salvați de la naufragiu de spărgătorul Krasin” (1929) – se impune ca ,,scriitorul cu vocația călătoriei”, cum afirmă cercetătoarea.
Dramaturgia cuprinde manuscrisele a patru piese de teatru păstrate de familia sa (comediile: ,,Moarte cu bocluc”; ,,Cupa Domeniilor”, Răspântia”, Răfuiala”), a unei comedii aflată în Arhiva T.N. Iași („Ofensiva albă”), dintre care, prin grija autoarei acestui album, au apărut primele două menționate ( în 1998, respectiv, 2012), informațiile prezentate fiind illustrate cu o pagină dactilografiată din ,,Moarte cu bocluc” și prima pagină din ,Răfuiala”.
Literatura epistolară, extrem de interesantă, bogată în note și precizări de istorie literară, culturală politică, include nume grele din cultura română, cărora scriitorul le-a trimis epistole (Ion Bianiu, Nicolae Iorga, Panait Istrati Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, G. Ibrăileanu, Octavian Goca, Vasile Goldiș, Nichifor Crainic, Pmafil Șeicaru, Pan Halipa ș.a.), între care este inserată o scrisoare datând in 1919 adresată lui G. Ibrăileanu, cercetătoarea adaugând aici și unele informații despre un document păstrat în Arhivele Naționale Istorice Centrale, note referitoare la Basarabia, ilustrat printr-o primă pagină
La capitolul privind Evenimente literare dedicate lui Romulus Cioflec în perioada 1998-2015, sunt inserate ilustrații de la momentul tăierii panglicii de inaugurare a Casei Memoriale ,,Romulus Cioflec”(13.12.1998) Araci, de către ministrul culturii Ion Caramitru, reproduceri ale unor afișe, programe ale unor manifestări culturale ce au avut loc în acest spațiu cultural al căror amfitrioană a fost și este doamna Luminița Cornea.( La umbra nucului bătrân etc).
Notele bibliografice din finalul Albumulu sunt foarte bogate și ele vorbesc despre travaliul cercetătoarei care a consultat pentru realizarea acestuia documente aflate în Arhivele Naționale a Republicii Moldova, în Analele Academiei Române, în Arhivele Naționale Istorice Centrale, în biblioteci și colecții particulare.
De menționat că fiecare subcapitol este ilustrat pritr-o fotografie a scriitorului din diferite etape ale vieții sale, că materiale documentare inserate sunt prezentate sintetic, paginile fiind bogate în imagini inedite.
Admirabilă abnegație, admirabilă realizare a scriitoarei covăsnene Luminița Cornea, volum ce aureolează întreaga sa activitate și o prezintă ca un cercetător consacrat, simbolizând un ,,protest împotriva uitării”, cum a afirmat cândva scriitorul și medicul Corneliu Dimivoci.
Dr. Catinca Agache
