Centrul de plasament „Borosnyai Kamilla” din municipiul Târgu Secuiesc va fi închis, iar copiii, care nu vor putea fi reintegraţi în familiile naturale sau daţi în plasament, vor fi mutaţi în case de tip familial.

Cele două case vor putea găzdui câte 12 copii fiecare şi vor fi construite în localităţile Târgu Secuiesc şi Ghelinţa cu sprijinul Fundaţiei SERA România, care colaborează de mai mulţi ani cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din cadrul Consiliului Judeţean Covasna.

Valoarea totală a investiţiei se cifrează la peste 1,5 milioane de euro, din care 440.000 de euro, reprezentând 28,55% din total, vor fi acoperiţi din bugetul Consiliului Judeţean.

„Întrucât evoluţia preţurilor materialelor de construcţii se află într-o continuă creştere şi ţinând cont de devizele generale realizate pentru cele două construcţii, se constată că valoarea actuală a investiţiilor (inclusiv TVA, la cursul euro/lei din data de 08.08.2023) este pentru imobilul din Târgu Secuiesc de 3.941.564 lei sau 796.324 euro, iar pentru imobilul din Ghelinţa: 3.687.685 lei sau 745.032 euro. Rezultă o valoare totală a investiţiei pentru cele două case de 1.541.356 euro”, se arată în hotărârea aprobată, joi, în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean.

Centrul de plasament din Târgu Secuiesc se află pe lista instituţiilor din ţară care trebuie desfiinţate cu prioritate în cadrul procesului de dezinstituţionalizare şi trecere către îngrijirea alternativă a copiilor, în baza unei metodologii unitare la nivel naţional stabilite de Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii.

„Strategia de dezvoltare a serviciilor sociale în judeţul Covasna pe anii 2021 – 2027, aprobată de Consiliul Judeţean Covasna prin Hotărârea nr. 77/2021 prevede închiderea Centrului de plasament „Borosnyay Kamilla” Târgu Secuiesc (…) În urma evaluării multidisciplinare a beneficiarilor serviciului, ca parte a elaborării planului de închidere, acelora dintre ei, care nu vor putea fi reintegraţi sau plasaţi la familii/AMP, li s-a găsit alternativa de plasament la case familiale, care vor trebui construite în acest scop”, se arată în documentul menţionat.

În cadrul aceleiaşi proces a fost desfiinţat Centrul de plasament din localitatea Olteni, iar copiii au fost relocaţi în trei case de tip familial construite la Întorsura Buzăului şi Târgu Secuiesc, şi urmează să fie închis şi Centrul rezidenţial pentru copii cu dizabilităţi din oraşul Baraolt.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Sursa foto: https://www.protectiasocialacv.ro/centru-de-plasament-borosnyay-kamilla-targu-secuiesc

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail