Centrul de Cercetări Subacvatice al județului Covasna a anunțat ieri lansarea proiectului „Timp de calitate, prin care își propune să vină în sprijinul adulților printr-o metodă care are la bază valorificarea celei mai importante resurse: timpul și care va îmbina terapia cu unde sonore.

Directorul Centrului de Cercetări Subacvatice, scafandrul profesionist Szabó Jenő, a  declarat că proiectul pornește de la studiile privind perspectivele temporale ale psihologului american Philip Zimbardo, care au arătat că felul în care noi, ca indivizi, ne raportăm la timp, ne influențează deciziile, viața.

Din cauza faptului că adulții sunt nevoiți să lucreze tot mai mult ca să-și întrețină familia, balanța dintre <<familie>> și <<muncă>> se înclină spre cea din urmă. În ambele medii, <<timpul de calitate>>, desfășurat în prezent, ajută la performanțe benefice pentru toți participanții în aceaste relații: în familie, pentru părinți și copii, în muncă, pentru angajatori și angajați.  Proiectul <<Timp de calitate>> s-a născut dintr-o necesitate constatată pe teren, cu ocazia proiectelor anterioare: influența mediului familial asupra copiilor, și în special a stresului socio-familial, este cauza majoră pentru care efectele terapiilor nu se păstrează în timp. Analizând cauzele stresului în familie, am ajuns la concluzia că sursele externe au o pondere mai mare, dintre care stresul la locul de muncă, coroborat cu un ritm de viață alert, este pe primul loc. Trecând pragul căminului, părintele nu reușește să revină în <<prezent>>, el este doar fizic lângă copil, mental, însă, este în <<trecut>> sau în <<viitor>>, stresat de probleme. Copiii sunt extrem de sensibili la astfel de <<prezențe superficiale>> stresante și preiau imediat această stare, crezând de multe ori că ei sunt cauza. În urma discuțiilor cu părinții, am realizat că ei sunt conștienți de acest lucru, au cunoștințele teoretice cu privire la remedierea acestei probleme, dar întâmpină greutăţi în aplicarea acestora”, a explicat Szabó Jenő, care a afirmat că proiectul „Timp de calitate” își propune să înlăture aceste greutăți și să vină în sprijinul adulților și în special al părinților.

În acest sens, se va îmbina terapia cu unde sonore în mediul subacvatic (TUSMA) și ideile psihologului Philip Zimbardo, profesor emerit la Stanford, despre puterea timpului. Zimbardo a arătat că felul în care ne raportăm la timp – trecut, prezent și viitor, ne influențează munca, relațiile și felul în care acționăm. Proiectul „Timp de calitate” urmărește să îi ajute pe adulți să își dezvolte capacitatea de a utiliza perspectiva temporală în favoarea lor.

„Proiectul implementează folosirea <<timpului de calitate>>, atât în familie, cât și în muncă, aplicând perspectivele timpului elaborate de Philip Zimbardo, renumitul psiholog care a condus Experimentul Stanford. Utilizarea TUSMA (terapia cu unde sonore în mediul acvatic) accelerează neuroplasticitatea creierului pentru a experimenta această <<trăire>> a <<timpului de calitate>>. Metoda aplicată utilizează un sistem subacvatic de stimulare duală, bazată pe conductivitatea sunetelor pe calea osoasă și pe cea aeriană.”- a mai spus Szabó Jenő.

Proiect itinerant…

Potrivit acestuia, proiectul va fi lansat, în prima fază, la Centrul de Cultură Urbană „CASINO” din Cluj-Napoca (clădirea Casinoului din Parcul Central), în data de 8 decembrie,de la orele 16.00, cu intrare liberă. În cadrul evenimentului, intitulat „De la delfinii de luptă, la copiii cu nevoi speciale”, directorul Centrului de Cercetări Subacvatice din județul Covasna, Szabó Jenő, care cu ani în urmă a înființat o „școală subacvatică” pentru surdo-muți, după ce a studiat comunicarea dintre oameni și delfini prin intermediul sunetelor subacvatice, va vorbi despre experiența sa și despre cercetările care au dus la „Timp de calitate”.

După evenimentul de la Cluj, reprezentanții Centrului de Cercetări Subacvatice al județului Covasna și-au propus să lanseze proiectul în cât mai multe orașe din țară.

Szabó Jenő are o experienţă de peste două decenii şi jumătate în domeniul scufundărilor și a fost membru al echipei celebrului explorator Jacques Yves Cousteau, în expediţia în Bazinul Hidrografic al Dunării, între 1991-1992. A fost membru în mai multe expediţii de cercetare și conducătorul mai multor expediţii de arheologie subacvatică, iar de câțiva ani se dedică terapiilor pentru copiii cu nevoi speciale.

El a amenajat, cu ani în urmă, la Dalnic, un lac artificial, unde  a derulat activități subacvatice multisenzoriale. Punctul de plecare au fost rezultatele obținute în urma interacţiunii/comunicării cu delfinii sălbatici.

Potrivit acestuia, primele rezultate au fost cumulate și aplicate sub denumirea de „acva-meditație” multisenzorială (acționarea simultană asupra mai multor simțuri) și au fost prezentate publicului larg în septembrie 2008, la baza de înot „ReKreativ” din Sfântu Gheorghe

În anul 2009, cercetările privind efectele acva-meditației multisenzoriale asupra persoanelor cu deficiențe de auz: surzi, surdo-muți și hipoacuzici s-au extins, după care s-au reorientat spre copiii cu nevoi speciale, în acest sens fiind derulate numeroase proiecte bazate pe stimularea controlată a neuroplasticităţii sistemului nervos.

La începutul acestui an, Centrul de Cercetări Subacvatice al județului Covasna a lansat o serie de videoclipuri pe teme ce țin depășirea unor bariere de comunicare și obstacole pe care le pot întâlni, de-a lungul timpului, părinții copiilor cu diferite deficiențe. Clipurile au venit în continuarea proiectului intitulat „Dr. Peștișor”, implementat pe perioada verii trecute, la Dalnic, în cadrul căruia, aproape 150 de copii au beneficiat de sesiuni de terapie multisenzorială, și care a avut mare succes.

Ana Ciorici COSTACHE

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail