Ziua Naţională a Franţei este celebrată în fiecare an pe 14 iulie (renumitul „Le quatorze juillet”) data fiind instituită în anul 1880. Ea marchează două momente semnificative, anume Sărbătorirea Revoluției din 1789 (Cucerirea  Bastiliei), precum și Aniversarea Sărbătorii Federației („Fête de la Fédération”) de la 14 iulie 1790 (Sărbătoarea reconcilierii și unității tuturor francezilor).

                                                       Manifestare emoționantă la Brașov

Pentru a marca în mod festiv evenimentul la care ne referim Agenția Consulară a Franței și Alianța Franceză de la Brașov au organizat Celebrarea Zilei Naționale a Franței, la „Serenity Resort”, într-un cadru natural spectaculos, în prezența oficialităților locale, oameni de afaceri, membri ai comunității francofone, reprezentanți ai presei, alți invitați. A fost prezent  și un detașament militar francez care activează în cadrul  Misiunii NATO de la Centrul național de instruire întrunită de la Cincu, județul Brașov.

Au onorat cu prezența distinșii invitați, Louis Toulorge, Consilier economic la Ambasada Franței, Amira Mihăilescu, Ministru plenipotențiar, Corespondent național pentru Francofonie din Ministerul Afacerilor Externe, Mihai-Cătălin Văsii, Prefectul județului Brașov, Todorică-Constantin Șerban, Președintele Consiliului județean Brașov, Cosmin Boricean,  Subprefect al județului Covasna, Col. Levacher, Comandantul Misiunii „AIGLE-NATO” de la Cincu, înalți reprezentanți ai diverselor instituții locale și regionale, militari, polițiști și jandarmi români, sponsori și parteneri, membri ai comunității franceze și francofone, jurnaliști, alți invitați.

După cum ne-au înștiințat vechile noastre cunoștințe, cu care ziarul nostru a colaborat de-a lungul timpului, anume Daniela Moașa, Directoarea „L’Alliance Française de Brasov” , respectiv  Ion Ciolacu, Consul Onorific la Braşov, în discursurile oficiale au fost menționate și apreciate prezența franceză la Brașov și în regiune, în diverse domenii: economic, cultural, educațional și academic și militar, prietenia franco-română și colaborarea solidă, atât la nivel național cât și local și regional, francofonia sub toate aspectele reprezentate la Brașov.

Momente emoționante au fost oferite de Fanfara Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă” care a prezentat Imnurile Franței, României și Europei, precum și de interpretarea vocală a Imnului Național Francez „La Marseillaise” de către reprezentanții militarilor francezi.

Un moment aparte l-a constituit lansarea în aer liber a unui set de fumigene ce au desenat pe cer culorile drapelelor Franței și României. 

Parteneri instituționali au fost Ambasada Republicii Franceze în România, Institutul Francez din România, Misiunea ”Aigle-NATO” de la Cincu, Universitatea „Transilvania” , Biblioteca județeană „George Barițiu”, Inspectoratul Școlar județean Brașov, C.N. „Dr. I. Meșotă”, C.N. „Andrei Șaguna”, C.N. „Unirea”,  ARPF – toate din ,Brașov, Școala profesională Făgăraș.     

Parteneri: Camera de Comerț și Industrie Brașov, ”Libris”, Editura ”Creator”, Centrul Multicultural al Universității „Transilvania”, Asociația ”Milioane de Prieteni” Zărnești, SmartCity Brașov, ”Serenity Resort”, ”Radisson Blu Aurum Hotel” Brașov, Filarmonica Brașov. Parteneri media:  RFI România. Sponsori Premium: Lagardere Travel Retail, TotalEnergies Marketing Romania, Hutchinson. Sponsori Privilège:  Euro Park, Girosil Master Construct. Sponsori Performance:  Orange Business. Sponsori Partener: Airbus, Aaylex ONE Cocorico, Allview, BRD-Groupe Société Générale SA, BT-Banca Transilvania, Eurial-Citroën-Peugeot, Tools Concept.

…La reușita serii au contribuit cadrul natural, muzica și buna dispoziție a celor prezenți.

Vive la République! Vive la France! Vive l’amitié franco-roumaine à Brașov!

                                                                                                               Horia C.Deliu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail