Sâmbătă, 2 decembrie, s-a desfășurat, la Sala Polivalentă din minicipiul Târgu Secuiesc o nouă ediție a „Cupei Târgu Secuiesc la Judo”, un concurs destinat copiilor sub 13 ani.
Organizarea unui concurs sportiv nu este ușoară, mai ales când acesta a devenit deja o tradiție, iar așteptările tuturor, de la concurenți, la invitați și spectatori, sunt extrem de mari. Dar iată că munca multă și dăruirea sunt rețeta succesului. Astfel, pe saltelele de concurs au urcat, în această sâmbătă, 460 de sportivi, de la 28 de cluburi din România și 2 din Ungaria. C.S.S. Târgu Secuiesc s-a situat în fruntea clasamentului, pe echipe, fiind urmat de „Sportul” Miercurea Ciuc și de C.S.M. Bacău. Harghitenii și băcăuanii vor putea să își ia, însă revanșa, weekendul acesta, Când sportivii CSS Târgu Secuiesc vor participa la cele două competiții sportive, una la Bacău, iar cealaltă la Sândominic. Ultima competiție din acest an, la care vor fi prezenți mici judoka de la Târgu Secuiesc, va avea loc peste două săptămâni, la Băile Tușnad, după care aceștia vor intra într-o binemeritată vacanță.
Unul din organizatorii competiției de la Târgu Secuiesc, Veres László, a declarat pentru Mesagerul de Covasna: „Din păcate, multe echipe nu au putut veni la competiție, din cauza drumului și a zăpezii, motiv pentru care din Ungaria au putut veni doar două echipe. De aceea luăm în considerare ca, la anul, să organizăm Cupa Târgu Secuiesc în altă perioadă. Următorul concurs, organizat de C.S.S. Târgu Secuiesc va fi, în cursul anului 2018, la Ojdula, însă calendarul pentru anul următor nu a fost încă stabilit.”
Le urăm micilor sportivi mult succes și o evoluție frumoasă în Judo, arta marțială aleasă de ei.
Oana-Mihaela Costache