În staţiunea Şugaş Băi, aflată în apropierea municipiului Sfântu Gheorghe, a fost pusă în funcţiune şi cea de-a doua pârtie de schi, însă, deocamdată, se poate schia doar în partea inferioară acesteia, au anunţat miercuri, autorităţile locale.
„A fost pusă în funcţiune secţiunea de jos a pârtiei mari, pentru a mai elibera pârtia mică, unde aglomeraţia a fost foarte mare în ultimele săptămâni. În funcţie de condiţiile meteo şi dacă va mai ninge în perioada următoare, se va deschide şi secţiunea superioară a pârtiei mari, însă până atunci preţul tichetelor este acelaşi ca la pârtia mică. Cei care vizitează Şugaş Băi ar trebui să încerce, de asemenea, serviciile centrului SPA, ale centrului de fitness, dar şi de tratament”, au precizat reprezentanţii Primăriei Sfântu Gheorghe, pe reţeaua de socializare.
La Şugaş Băi schiorii mai au la dispoziţie o pârtie mică în lungime de aproape 250 de metri, dotată cu schi-lift, instalaţie de nocturnă şi tunuri de zăpadă.
Biletul de acces pe pârtii este de 3 lei, iar copiii sub 18 ani, persoanele peste 60 de ani şi cele cu dizabilităţi beneficiază de reducere. Gratuitate au copiii sub 1,30 metri, precum şi sportivii din loturile naţionale şi olimpice.
Abonamentele pot fi achiziţionate la preţuri cuprinse între 10 şi 50 de lei în funcţie de numărul de urcări cu schi-liftul (de la 6 la 45).
Reprezentanţii Primăriei Sfântu Gheorghe au menţionat, de asemenea, că iubitorii sporturilor de iarnă au la dispoziţie şi două patinoare, unul amenajat în Piaţa Centrală şi unul lângă Arena Sepsi.
„Patinoarul din centrul oraşului este foarte popular, fapt dovedit de numărul de bilete vândute: 1.300 bilete standard, 3.100 bilete cu reducere (copii şi pensionari), 100 de bilete pentru familii numeroase şi 80 de bilete de grup au fost cumpărate între 13 decembrie şi 5 ianuarie (…) Patinoarul acoperit nu este doar unul dintre locurile de desfăşurare a programului „Iniţiere în sport” derulat de Primăria Sfântu Gheorghe, prin care copiii din clasele primare învaţă patinajul, ci serveşte şi ca teren de antrenamente pentru Clubul de hochei „Pinguinii Regali”. Patinoarul este foarte popular şi în rândul locuitorilor, astfel că din cauza numărului foarte mare de patinatori, suprafaţa gheţii a devenit mai subţire în weekend-ul trecut. La începutul săptămânii însă, gheaţa a fost refăcută folosindu-se 15 mc de apă. La patinoarul acoperit, în perioada 21 septembrie – 5 ianuarie au fost vândute 2.000 de bilete standard, 3.500 de bilete cu reducere şi 110 bilete pentru familii numeroase”, au precizat aceştia.
În judeţul Covasna au mai fost deschise în această iarnă alte trei pârtii de schi aflate în localităţile Valea Mare, Întorsura Buzăului şi Covasna.
Oana Mălina Negrea/ AGERPRES