Activitatea ilicită de cazare în apartamente nefiscalizate și gătitul și vânzarea către public practicate de gospodinele „de ocazie” înseamnă evaziune fiscală și sustragerea de la obligațiile de a respecta normele de cazare prevăzute de legislație și cele de a păstra, procesa și prepara ingredientele alimentare în condiții care să respecte prevederile legale, susține Asociația Patronală RESTO Constanța, într-un comunicat remis vineri AGERPRES.
Potrivit sursei citate, de curând, RESTO a demarat campania „Noi NU gătim de acasă!”, o acțiune de informare și conștientizare a publicului larg, în privința produselor de cofetărie – brutărie – candy bar – gătite și vândute din bucătărie sau dintr-un balcon de apartament, în condiții ce nu sunt și nu pot fi verificate.
„Ne-a solicitat Guvernul să dovedim că se va colecta mai mult TVA din industria HORECA până în octombrie, în caz contrar, TVA-ul în HORECA va fi majorat la 21%! Noi, operatorii declarați, autorizați și fiscalizați plătim taxe și TVA la zi – altfel ni se blochează conturile imediat de către ANAF. Așadar, vrem să ajutăm Guvernul să identifice unde este evaziunea din HORECA și să taxeze și sancționeze pe cei care ne fac concurentă neloială, în deplină libertate și nederanjați de nimeni – respectiv cazările în mii de apartamente de vacantă nedeclarate, gătitul și vânzarea de produse alimentare în locuințe personale sau în locații nedeclarate și neautorizate – fără taxe, fără impozite, fără TVA, fără angajați cu salarii taxate și care practică și prețuri de multe ori mai mari decât cele din locațiile HORECA autorizate”, a transmis președintele RESTO, Corina Martin.
Asociația precizează că activitatea ilicită de cazare în apartamente nefiscalizate și gătitul și vânzarea către public practicate de gospodinele „de ocazie” înseamnă evaziune fiscală și sustragerea de la obligațiile de a respecta normele de cazare prevăzute de legislație și cele de a păstra, procesa și prepara ingredientele alimentare în condiții care să respecte normele și prevederile legale pe care operatorii economici autorizați le respectă și sunt obligați să le respecte.
„Evaziunea fiscală în HORECA începe din bucătărie și din apartament, atunci când vorbim de gătit acasă sau de vândut sejururi și vacanțe în propriul apartament. Ori, legea trebuie să fie egal respectată de toți. Obligațiile și procedurile de gătire și conservare trebuie să poată fi verificate de oricine gătește și vinde ceea ce gătește. Taxele și impozitele trebuie să fie plătite de toți și colectate de la toți”, atenționează patronatul.
Mircea Pleșca, antreprenor „Miss Baker”, președintele Comisiei Cofetării RESTO, a subliniat că, în timp ce cofetăriile autorizate sunt obligate să respecte reguli stricte și sunt controlate de instituțiile abilitate, cei care produc ‘la negru’ nu sunt verificați.
„Pentru mulți, pasiunea pentru cofetărie a început acasă, în propria bucătărie. Am constatat că în județul Constanța, sute de persoane au transformat această pasiune într-o afacere, fără să iasă vreodată din spații improvizate – garaje, anexe sau bucătării de apartament – unde lucrează de ani buni, uneori chiar de peste 10 ani. În timp ce cofetăriile autorizate sunt obligate să respecte reguli stricte, să facă analize de sanitație, să urmeze norme de igienă, trasabilitate, ambalare și să suporte controale din partea DSV, DSP, ANPC și alte autorități, cei care produc „la negru” nu sunt verificați. Consumatorii nu știu întotdeauna de unde cumpără, mai ales că pe rețelele sociale – Facebook, Instagram sau TikTok – nu există metode de verificare. Vedem frecvent controale și filmări în cofetării autorizate, dar autoritățile nu ajung niciodată în garajele ascunse. Așadar, ce este mai sigur pentru consumatori: ceea ce este la vedere și verificat periodic sau ceea ce funcționează în umbră?”, a arăta Pleșca.
În acest context, Corina Martin a informat că în câteva zile va porni o amplă campanie video în mediul online, în care participă mai mulți proprietari de cofetării – brutării – firme de catering și se pregătește campania împotriva cazărilor în apartamente neautorizate.
AGERPRES
Susa foto: https://www.facebook.com/groups/574494615908101/