Acasă Social Pagina 100
Înscrierile pentru campania „Pedalează pentru un scop bun” continuă până la jumătatea lunii
Aproape 25 de ciclişti şi-au anunţat până acum participarea la cea de-a şasea ediţie a campaniei „Pedalează pentru un scop bun”, ce va fi organizată luna aceasta la Sfântu Gheorghe de Fundaţia Comunitară Covasna (HKA), iar înscrierile vor continua până în ziua evenimentului. Directorul executiv al fundaţiei, Bereczki Kinga, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că […]
„Ştafeta veteranilor” ajunge la Sfântu Gheorghe; cetăţenii, invitaţi să se alăture
Două zile de sărbătoare, la Barcani: „ Bună ziua Doamne ajută, oameni buni și lume multă, iată am sosit, bine v-am găsit!”
Abuzul emoțional asupra copiilor, încă folosit ca un instrument „educațional” în școlile românești. Ce spune psihologul despre acest fenomen?
Persoanele din grupuri vulnerabile primesc o șansă de a-și găsi un loc de muncă, prin „CONSENS”
A ÎNCEPUT UNIVERSITATEA DE VARĂ DE LA IZVORU MUREȘULUI:
„Respectarea legii este cea care creează echilibru, creează încredere în societate, în rândul cetățenilor și cred că asta este foarte important pentru toate comunitățile, fie că e vorba de cea română, de cea maghiară sau de alte comunități”
Un sistem de încălzire, bazat pe biomasă ar putea funcționa, în curând, în Estelnic
Şcoala de Vară pentru Democraţie de la Pădureni:
Steagul de pe Primăria Sfântu Gheorghe va fi arborat după predarea lucrării de către constructor
Sportiva Claudia Bobocea, atacată de 4 câini de la stână
„Cel mai frumos moment pe scenă a fost acela în care a trebuit să fac alegerea vieții mele…”
Duminică a avut loc o nouă ediție a Sîntiliei, la Zăbala: „E ceva ce face parte din noi, ne reprezintă, ne identifică; cântăm, jucăm, mâncăm și ne bucurăm ROMÂNEȘTE și așa vor face și copiii noștri cât va ține Dumnezeu lumea pe acest pământ!”
Proiectul inovativ de cercetare a covoarelor otomane de la Biserica Neagră, încheiat cu succes
În luna iunie, rata șomajului din județ a crescut ușor față de cea înregistrată în luna anterioară
Sântilia- Nedeia mocănească a voineștenilor, marcată la sfârșit de săptămână, în Valea Zânelor
Alexandru Banciu, veteran de război, din Sita Buzăului, sărbătorit la împlinirea unui secol de viață
Pasiune pentru arta preparării cafelei: Sebastian Ioan Farcaș, din Sfântu Gheorghe este campion național la Latte Art
Nuntă tradiţională românească la Nedeia mocănească din Valea Zânelor
Interviu cu preotul militar Ioan – Costin Cucu: ”Ce rost are să fii unic pe planetă, dacă unicitatea ta nu e în serviciul celorlalți, într-un anumit fel?”
Reprezentanții comunității românești s-au întâlnit la Întorsura Buzăului:
Ministerul Sănătăţii doreşte redeschiderea Centrului de patologie neuro-musculară „Dr. Radu Horia ” din Vâlcele
Noi posturi scoase la concurs de Consiliul Judeţean Covasna
MĂSURI DE PREVENIRE PENTRU PERIOADELE CANICULARE – PREVENIREA INCENDIILOR –
Peste 300 de artişti vor anima zilnic Festivalul Sighişoara Medievală XXIII
Trei tineri covăsneni participă, în Franța, la proiectul Erasmus+ cu tema „Rasismul și xenofobia”
10 locuinţe de serviciu pentru angajaţii Primăriei Sfântu Gheorghe, aproape de finalizare
Oprea: Peste 770 de ambulanțe și aproape 300 de echipaje SMURD, pregătite pentru caniculă
Trei bărbaţi sunt cercetaţi penal după ce au fost depistaţi conducând sub influenţa alcoolului
https://www.bursa.ro/
Reclame
Angajări
Arhive
Curs valutar
Calendar