Acasă Administratie Pagina 15
Blocurile şi instituţiile publice din Întorsura Buzăului, fără apă caldă până în luna octombrie
Blocurile de locuinţe şi instituţiile publice din oraşul Întorsura Buzăului, racordate la sistemul centralizat de termoficare, nu vor avea apă caldă la robinet până în luna octombrie. Serviciul Public de Alimentare cu Energie Termică a anunţat că, în baza HCL 58/2023, furnizarea agentului termic a fost oprită începând cu data de 5 iunie, centrala urmând […]
Audiență la Întorsura Buzăului, suținută de prefectul Ráduly István
Autorităţile vor sprijinul Guvernului pentru reconstruirea Centrului de tratament din Vâlcele, distrus de incendiu
CNI a lansat licitaţia pentru construirea, cu 44 milioane de euro, a unui patinoar artificial la Sfântu Gheorghe
Gospodăria Comunală avertizează că va sista apa potabilă asociaţiilor cu datorii
Preasfințitul Părinte Andrei, episcopul ortodox al Covasnei și Harghitei, laureat al premiului Pro Harghita al Consiliului Județean
Încep lucrările pe strada Ciucului, tronsonul dintre străzile Câmpului şi Lunca Oltului
Biroul de relaţii cu clienții al TEGA va fi închis, luni
Termenul de finalizare a centurii municipiului Sfântu Gheorghe – mai 2024
Peste 4.100 de gospodării din zona Târgu Secuiesc vor fi alimentate cu gaz metan
Tren gratuit la dispoziţia suporterilor echipei Sepsi OSK pentru finala Cupei României la fotbal
Dezvoltarea Spitalului Județean rămâne o prioritate
Stadionul Mic din Sfântu Gheorghe va fi terminat în primăvara anului viitor
Gospodăria Comunală are de recuperat 3,9 milioane de lei de la rău-platnici şi ameninţă cu sistarea serviciilor
Un patinoar artificial, care va include şi un centru de recuperare medicală, va fi construit la Sfântu Gheorghe
Poliţia Locală verifică dubele parcate în zonele rezidenţiale din Sfântu Gheorghe
Strada Fabricii se închide circulaţiei rutiere începând de astăzi, 3 mai
CJ anunţă finalizarea lucrării de modernizare a DJ 121A pe tronsonul Boroşneu Mare-Întorsura Buzăului
Lucrări de extindere şi modernizare la Şcoala Specială din Sfântu Gheorghe, finanţate prin POR
Închiderea circulației în centrul municipiului Sfântu Gheorghe a dus la modificarea traseului autobuzelor de transport în comun
Prefectul Ráduly István:„ Prezentați-vă nu cu unul, ci cu două exemplare ale petiției, ale cererii, ale solicitării, oricare ar fi ea, la orice instituție de stat”
Curse speciale către Arena Sepsi pentru semifinala Cupei României la fotbal şi spectacolul My Land
Modificare a traseului de pe linia 2 a autobuzelor de transport în comun
Primarul orașului Sfântu Gheorghe: Lucrările de construcţie la centura ocolitoare sunt în grafic
Încep înscrierile pentru termoizolarea blocurilor de locuinţe
Cele mai frumoase spaţii verzi din zonele rezidenţiale, premiate de Primăria Sfântu Gheorghe
Restricţii de circulaţie în municipiul Sfântu Gheorghe în perioada 27-30 aprilie, pentru manifestările de zilele oraşului
Strada Ciucului se închide circulaţiei începând de astăzi
Primăria Sfântu Gheorghe a anunțat rezultatele apelului de proiecte din domeniul sănătății fizice și mintale
https://www.bursa.ro/
Reclame
Angajări
Arhive
Curs valutar
Calendar