Acasă ACTUALITATE Pagina 13
Activități desfășurate de ISU Covasna, în cel de-al 92-lea an de Protecție Civilă în România
Astăzi, 28 februarie, se împlinesc 92 de ani de la instituirea oficială a Protecției Civile în România, prin promulgarea Înaltului Decret Regal nr. 468/1933, semnat de Regele Carol al II-lea. Scopul principal al acestui act legislativ a fost protejarea populației și a resurselor esențiale ale țării împotriva efectelor devastatoare ale atacurilor aeriene, prin măsuri preventive […]
Acțiune a polițiștilor covăsneni, pentru prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicate vehicule cu volan pe partea dreaptă
24 de dosare aprobate în cadrul programului de burse pentru studenţi, masteranzi şi doctoranzi, derulat de Primăria Sfântu Gheorghe
Europe Direct Regiunea Centru – Informare, implicare și acțiune pentru un viitor european sustenabil
Meșteșugarii și micii producători se pot înscrie la târgul din anul 2025
Inspectoratul de Poliție Județean Covasna recrutează viitorii agenți de poliție!
Sesiuni informativ-preventive adresate cursanților școlilor de șoferi din municipiul Sfântu Gheorghe
Ziua porților deschise la Adăpostul de câini de la Câmpul Frumos, sâmbătă
700 de locuri disponibile pentru școlarizarea viitorilor subofițeri jandarmi
Exercițiu de alarmare publică „Miercurea Sirenelor”, astăzi
Stagiu de practică la Comisia Europeană
IPJ Covasna: Recomandări pentru siguranța elevilor în vacanța „de schi”
„Tinerii bucătari” de la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” au fost premiați
MApN va pune la dispoziţia autorităţilor locale ortofotoplanurile pentru realizarea PUG-urilor
Polițiștii din Covasna continuă activitățile privind siguranța și combaterea dezinformării online
Activități preventive desfășurate de polițiști, la Liceul Pedagogic „Bod Péter” din Târgu Secuiesc
Polițiștii recomandă în continuare conduita preventivă în trafic
Trenul Regio care circula dinspre Toplița spre Brașov a deraiat între stațiile Bixad și Malnaș
Cod galben de ger în 18 județe, până miercuri; avertizare de ninsori viscolite în alte 10 județe și în București
Exerciții militare, în Poligonul „Păiuș David” din Sfântu Gheorghe, timp de cinci zile
Trei persoane care și-au abandonat animale de companie au fost amendate
Peste 60 de conducători auto depistați încălcând regimul legal de viteză, în doar 3 ore, în cadrul unei acțiuni comune cu IPJ Bacău
Echipă multidisciplinară constituită pentru prevenirea consumului și traficului de droguri
Peste 150.000 lei, 23.420 euro și 880 de dolari au fost ridicați de la un bărbat cercetat pentru camătă și șantaj în formă continuată
Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș se opune noii încercări de adoptare a stemei județului Harghita
Pedibus matinal cu Trenulețul Sepsi Tour
Întâlnire între reprezentanți ai IJJ, IPJ, ISU Covasna și organizatorii competițiilor sportive
Cursuri de calificare dedicate fermierilor covăsneni, prin Direcția județeană de Agricultură
Stagiu de pregătire profesională urmat de noii agenți de poliție din cadrul I.P.J. Covasna
Reclame
https://www.bursa.ro/
Curs valutar
Calendar
Arhive