La 1 Martie am sărbătorit după tradiție venirea primăverii. Dacă privim din punct de vedere calendaristic, într-adevăr așa au stat lucrurile, numai că analizând situația din perspectivă științifică, putem afirma că doar după Echinocțiul de Primăvară, mai precis începând de joi, 20 martie, există certitudinea că în mod oficial intrăm în anotimpul florilor.
De acum înainte zilele vor fi tot mai lungi, iar nopțile se scurtează proporțional. Echinocțiul este momentul când ziua și noaptea sunt egale în orice loc de pe Pământ, datorită faptului că Soarele în mișcarea sa aparentă pe boltă se află exact pe Ecuatorul Ceresc. Acest fenomen astronomic are loc de două ori pe an. Prima dată este momentul când Soarele traversează Ecuatorul ceresc trecând din Emisfera cerească Sudică în cea Nordică, în jurul datelor de 20/21 martie, reprezentând Echinocțiul de Primăvară în Emisfera Nordică și Echinocțiul de Toamnă în cea Sudică. Acest punct de intersecție cu Ecuatorul ceresc se numește Punctul Vernal. El este folosit pentru definirea coordonatelor astronomice ecuatoriale. În această zi Soarele trece exact la zenit pe Ecuatorul terestru.
Îndrăgita primavară reprezintă a doua diviziune calendaristică a anului, care se întinde până la Solstițiul de Vară, fiind anotimpul cel mai așteptat, chit că ultima iarna nu ne-a pus prea mari probleme. Se „răzbună” acum! Perioada în care ne aflăm marchează revenirea naturii la viață, durata zilei aflându-se în continuă creştere. Ca atare câmpurile înverzesc, caldura se întețește, peisajul se modifică spectaculos, iar precipitațiile vin și trec rapid.
Foarte curând, mai precis pe data de 25 martie, vom cinsti „Buna Vestire” – o Mare Sărbătoare creștină, numită în Calendarul popular „Ziua Cucului”. I se spune așa pentru că atunci se va auzi prima dată în acest an cunoscutul cântec bisilabic al micuței și solitarei păsări cenușii, confirmând într-un mod original sosirea primăverii.
Păsările migratoare încep să se întoarcă din țările calde, iar o credință străveche pe care am întîlnit-o în mediul rural spune că aceste înaripate ale Cerului ar reprezenta întrupări ale duhurilor strămoșilor noștri ce plutesc nevăzute prin lume. Migrarea este considerată unul din cele mai complexe bioritmuri din lumea animală.
În luna martie revin din depărtări, din țările unde au iernat vestitorii primăverii – păsările călătoare – care ne bucură auzul și sufletul. Printre primele sosesc barza, mierla, cinteza, graurul, ce se hranesc cu seminte, gândacei, resturi de plante. Urmează măcăleandrul, stârcul, apoi speciile cântătoare, perecum privighetoarea, sturzul, pupăza.
Migrația de revenire este una rapidă. Se deosebește de cea din toamnă, când micile vietăți cu aripi nu prea se grăbesc, deoarece caută mâncare până în ultima clipă pentru a prinde puteri ca să rezite zborului pe distanțe mari. Specialiștii precizează că activitatea migrațională este controlată de un ”ceas” intern al a păsărilor, ce le dirijează cu același ritm an de an. Ajunse în țările calde migratoarele găsesc hrană din belșug, care lipsește în arealele din latitudinea septentrională pe timpul iernii.
Dintre toate rândunica este cea mai cunoscută pasăre călătoare. De regulă, ea este privită ca întâiul vestitor al anotimpului florilor, revenind în Europa din regiunile sudice ale Africii.
Până toamna când pornesc din nou spre Sud, rândunelele cresc două generații de pui. Asemeni rudei sale apropiate (lăstunul de casă), rândunica este capabilă să zboare pe distanțe mari datorită corpului aerodinamic, suplu, având aripile înguste și arcuite. Păsările mai grele, cum ar fi berzele, trebuie să depună un efort mai mare pentru acest zbor. Tocmai din acest motiv, se străduiesc ca în timpul migrației să parcurgă distanțe cât mai mari prin planare.
Durata și distanța parcursă cu ocazia migrării sunt diferite. Din aproximativ 400 de specii de păsări ce trăiesc în România, nu mai puțin de 350 sunt migratoare, însă sunt şi păsări care sosesc din Siberia şi zonele nordice ale Europei pentru a ierna în România. Din acest motiv, se pot observa anumite specii de păsări doar pe perioada iernii în România. Din această categorie fac parte cinteza de iarnă, cocoşarul, becaţinele, botgrosul, flueirarii, raţele, diferite păsări răpitoare. Există şi păsări care în drumul lor se opresc în România (în Delta Dunării) pentru a se odihni şi pentru a se hrăni: raţa sălbatică, gâsca de vară, prepeliţa, sturzii, porumbelul gulerat, ciocârlia sau graurii.
Există în popor felurite datini, superstiții legate de frumoasa primăvară. Etnografii afirmă că în lumea satului există prejudecata potrivit căreia dacă cumva mai ninge înainte de Paşti cum s-a înrâmplat chiar în aceste zile – este un semn bun pentru următoarea recoltă. Bătrânii cred că primăvară prin natura ei trebuie să fie capricioasă, așa că după „Zăpada mieilor” ar putea veni și „Omătul cucilor”, ba chiar și ”Ninsoarea berzelor”, care uneori a căzut la început de… mai !?!
Conform tradiţiei populare acum de Echinocțiu începe noul An Agrar. De aceea copiii și tinerii de prin sate bat dis-de-dimineața ritualic pământul cu ciomegele, spre a alunga aerul rece: „Du-te frig, vino căldură/ Să se facă vremea bună/ Și la noi prin bătătură“(…)
În unele sate se aprind focuri ritualice pe dealuri spre a ajuta la depăşirea momentului trecerii de la iarnă la primăvară, de la zile scurte și nopțile lungi la opusul fenomenului, înclinând balanța dinspre întuneric și frig către lumină și căldură. Se marchează astfel în chip simbolic cunoscutul moment astronomic la care ne referim.
Primăvară, bine ai venit!
Horia C. Deliu
