Librăria Humanitas „Cartea pe Roți” își continuă traseul prin țară,  în săptămâna a treia. După mai mult de zece orașe vizitate, joi, 1 octombrie, ajunge în Sfântu Gheorghe (pe str. Kos Karoly, aproape de Liceul Mihai Viteazul)

 

„Vă așteptăm în fiecare zi între orele 10:00-16:00; pe lângă cele mai noi apariții editoriale, o reducere specială și noi cărți cu autograf. Ca de fiecare dată până acum, vom lăsa și o donație de carte în fiecare oraș în care vom ajunge. (…) Așteptăm cu bucurie întâlnirea cu toți cititorii interesați de cele mai noi apariții editoriale,cărți pentru copii și nu numai. Pe curând! #continuămpe4roți ”- se arată în comunicatul transmis către Mesagerul de Covasna.

 

„Cartea pe roți“ este o autorulotă încăpătoare, care are pe rafturi o selecție de câteva mii de titluri de la cele mai importante edituri. Poate fi regăsită aici experiența care devine reflex și răsfăț într-o librărie cu care ne-am obișnuit. O așezare logică a cărților, care ne ajută să ne orientăm imediat spre zona de noutăți, spre romanele premiate recent, cărțile pentru copii și cele de science fiction, istorie, filozofie, spiritualitate sau știință.

 

M.D.C.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail