Proiectul CAMARO-D (Cooperare pentru practici avansate de management a impactului utilizării terenurilor asupra regimului apei în bazinul hidrografic al Dunării), este un proiect cofinanțat din fonduri europene (ERDF, IPA) prin Programul Transnațional Dunărea 2014-2020, fiind derulată în perioada ianuarie 2017 – iulie 2019, având durata totală de 30 luni.
Consorţiul proiectului a fost alcătuit dintr-un număr de 14 parteneri și 9 parteneri asociați, din 9 țări, toți fiind instituții și autorități publice, cu responsabilităţi în domeniul protecţiei mediului, gospodăririi apelor, gospodăririi pădurilor, meteorologiei, instituții de cercetare şi de educație din regiunea bazinului Dunării. Liderul de proiect a fost Ministerului Federal pentru Sustenabilitate și Turism din Austria. În proiect au fost implicați 5 parteneri români: trei parteneri FEDR, respectiv Agenția pentru Protecția Mediului Covasna, Administrația Națională de Meteorologie, București și Regia Națională a Pădurilor București și 2 parteneri asociați finantați de către partenerii FEDR. APM Covasna a implicat ca și partener asociat Sistemul de Gospodărire a Apelor din județul Covasna, iar ANM București a cooptat ca și partener asociat Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București – Facultatea de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului, București.
Obiectivul general al proiectului a fost inițierea și derularea unor acțiuni sincronizate în zona bazinului Dunării, în scopul elaborării unor instrumente de planificare în perspectiva dezvoltării durabile, contribuind astfel la protecția durabilă a resurselor de apă și îmbunătățirea prevenirii riscului de inundații prin stimularea cooperării transnaționale și trans-sectoriale între principalii factori interesați, respectiv formularea de recomandări la nivel politic si strategic in vederea implementării acestora.
Obiectivul general este prevăzut a se atinge prin realizarea următoarelor obiective specifice:
- Stabilirea cadrului pentru un sistem transnațional armonizat de gestionare a utilizării terenurilor in zonele de captare, ținând cont de cerințele privind protecția resurselor de apa si prevenirea inundațiilor.
- Armonizarea si îmbunătățirea protecției resurselor de apa împotriva impactului negativ al utilizării terenurilor si a schimbărilor climatice, precum si reducerea riscului de inundații.
- Transpunerea în practică a celor mai eficace și eficiente metode de utilizare a terenurilor în cadrul unor zone pilot.
În cadrul proiectului APM Covasna a făcut parte din Grupul de acțiune nr. 3 – ”Utilizarea terenului/
acoperirea cu vegetație de-alungul râurilor – eroziunea, inundațiile, compactarea solului, scurgerile de suprafață, speciile de plante invazive și poluarea apei”- având ca lider pe Administrația Națională de Meteorologie din România, iar zona pilot a fost bazinul Râului Negru din județul Covasna.
La începutul lunii iunie a avut loc, la Viena, Austria, Conferința Finală unde s-au prezentat rezultatele obținute, respectiv a avut loc semnarea documentului oficial, strategic de colaborare, elaborat în cadrul proiectului.
Activitățile și măsurile întreprinse în cadrul proiectului au generat mai multe rezultatecum ar fi:
„Manualele transnaționale de bune practici„, care conțin pachete de măsuri legate de gestionarea apei, în mai domenii ca de ex. agricultură, managementul pășunilor, silvicultură, amenajarea teritoriului, managementul castorului (Castor fiber). APM Covasna a contribuit, prin colaborare cu alți parteneri de proiect și instituții de cercetare, la elaborarea Manualului Transnațional de bune practici în domeniul agriculturii și la elaborarea Manulului privind managementul castorului (Castor fiber).
LUDP – „Planul inovator, transnațional de Utilizare a Terenului în bazinul hidrografic al râului Dunărea”, document strategic.
GUIDR – Ghidul transnațional pentru utilizarea durabilă a terenurilor.
Set de instrumente pentru factorii de decizie și alți factori interesați, care va contribui la atenuarea diferitelor conflicte de interese și conține recomandări pentru implementarea unor instrumente de optimizare a strategiilor de dezvoltare regională și a programelor de finanțare.
Proiectul a fost susținut și coordonat pe toată perioada derulării sale de Directorul Executiv al APM Covasna dl. Neagu Gheorghe și implementat cu succes de echipa agenției, împreună cu echipa SGA Covasnai. Implicarea Agenției pentru Protecția Mediului Covasna în proiectul CAMARO-D a fost un bun prilej pentru dezvoltarea colaborării cu alte instituții și autorități, schimb de informații, dezvoltarea cunoștințelor în domeniul utilizării terenurilor și a protecției resurselor de apă, managementul castorului, și măsuri de prevenirea inundațiilor.
O idee de bază a proiectului a fost: „Cursurile de apă, nu se opresc la graniță, astfel sunt necesare abordări transnaționale a problemelor în continuare, cele două proiecte fiind un bun început în acest sens”.
Director Executiv Responsabil implementare proiect,
APM Covasna, Ecol. Balazsi Beata
Ing. Neagu Gheorghe


