Toate ființele vii din univers își duc existența în două realități create: Spațiul și Timpul. Dacă teoria Big Bang-ului este adevărată și universul nostru s-a creat prin expansiune pornind de la un punct, atunci ar trebui să credem că înainte de aceasta n-a existat nici spațiul, nici timpul?!
Foto: Silviu Ipătioaei- M.d.C
Conform teoriei Big Bang sau „marea explozie” care a pornit de la un „punct de o natură specială” în urmă cu circa 13,7 miliarde de ani, universul nostru și-a început nașterea și expansiunea care continuă și în zilele noastre. De fapt, Teoria Big Bang (numită astfel de către astronomul englez Fred Hoyle în 1950), fiind cea mai cunoscută și acceptată în ultimul timp, reprezintă un „model cosmologic” care „explică condițiile inițiale și dezvoltarea ulterioară a Universului” (cf. sursei Wikipedia).
Astfel se spune că la început de toate a fost… punctul! Și acel punct de la care a pornit expansiunea Universului este explicat (cf. Wikipedia) ca fiind „o singularitate primordială fierbinte și densă”, care prin marea explozie a dus la „apariția materiei, energiei, spațiului și timpului” deci a „existenței”, sau după explicația astronomului american Edwin Hubbe punctul în discuție era „ceva fără dimensiuni dar cu o energie infinită”, care la momentul „zero” a ieșit din starea lui de singularitate și și-a manifestat uriașa energie printr-o inimaginabilă explozie în urma căreia a început procesul nașterii Universului, deci procesul Creației divine, am zice noi.
Genialul nostru poet național și universal Mihai Eminescu, într-unul dintre poemele sale: „Scrisoarea I” descria poetic în versuri minunate acest posibil fenomen, încă în anul 1881: „Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface,/ Și în sine împăcată stăpânea eterna pace!…/ Dar deodat-un punct se mișcă.. cel întâi și singur. Iată-l/ Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl…/ Punctu-acela de mișcare, mult mai slab ca boaba spumii,/ E stăpânul fără margini peste marginile lumii…”.
În același articol din Wikipedia se mai dau câteva explicații despre „zidul Planck”, ca fiind denumirea pentru existența limitelor minime fizice ale obiectelor sau „limita extremă a oricărei divizibilități”, aceasta cu referire la spațiu, și „timpul lui Planck” ca fiind „cea mai mică unitate de timp posibilă teoretic”, adică, am spune noi, punctul în care văzutul și înțelesul se transformă în nevăzut și neînțeles sau ceea ce savanții lumii încearcă să descifreze pentru a înțelege natura vieții și existenței. Se încearcă o explicație în fizica cuantică, prin ideea că „spațiul și timpul sunt abstracțiuni, iluzii ale gândirii omului”, dar dacă ai crede acest lucru ar trebui și să-ți pui întrebarea dacă noi existăm cu adevărat sau nu?!
Dar vorba unui mare poet, dacă vrei să înțelegi aceste lucruri riști să-ți pierzi mințile, așadar să revenim la cele pământești și să încercăm să înțelegem măcar lumea în care trăim zi de zi, căci în conul de umbră al Timpului trecut-au și regi, și împărați, și glorioși conducători de oști, sclavi și stăpâni de sclavi, împărați și faraoni, cetăți, orașe și popoare precum și miliarde de ființe umane trăitoare cândva pe acest pământ. Despre unii ne mai amintim din cărți ori din alte surse informative, dar despre cei mai mulți nimeni nu mai știe, ei au dispărut în negura timpului fără să lase urme. Unii dintre noi trăiesc vegetând, adică trăiesc ca să trăiască, fără însă a contribui cu ceva la progresul omenirii, alții trăiesc cu scopul de a-i împiedica pe cei care vor să contribuie, și doar o parte dintre cei care își merită numele de OM și-au pus viața în slujba semenilor și progresului, și doar aceștia lasă ceva în urma lor, pentru un timp. Deci depinde de fiecare dintre noi în ce categorie dorim să ne încadrăm și ce vrem să facem cu viața noastră. Și dacă toate lucrurile din Univers au un sens, și dacă într-adevăr există o Divinitate care conduce Universul, atunci probabil că ar trebui să ne temem de consecințele faptelor noastre cele rele, căci nu există nici un om lipsit de păcate, mai mici sau mai mari.
Din punct de vedere religios, se pare că într-un anume sens teoria Big Bang-ului „ar fi compatibilă” cu ideea creării lumii din nimic, pe care au susținut-o creștinii începând cu secolul al II-lea după Hristos și apoi adoptată și de iudaism, dar din punct de vedere științific și filozofic chiar și „nimic-ul” ar trebui să aibă o explicație.
Din strădaniile gânditorilor lumii de a explica nimicul s-a dedus că acesta este „extrem de greu de conceptualizat”. În articolul „Ce este nimicul? Fizicienii încearcă să găsească o explicație”, postat pe internet în 03.24.2013 (descoperă.ro /D: News, prima pagină) se vorbește despre întâlnirea unor „oameni de știință și filozofi pentru a discuta despre…nimic”, ce ar fi avut loc în 2013 la Muzeul American de Istorie Naturală din New York, pe tema existenței nimicului. La acea întâlnire și-au expus opiniile mai mulți participanți. La sfârșitul adunării s-a ajuns la o concluzie cât de cât mulțumitoare, dar care totuși nu rezolvă problema: „În cele din urmă, definirea nimicului s-ar putea să fie ceva de neatins, o țintă mobilă, ce se schimbă cu fiecare revoluție în știință, pe măsură ce noi descoperiri ne arată că ceea ce crezuserăm a fi nimic este, de fapt, ceva”.
Un alt articol (www.scientia.ro) ne informează cu privire la cele 10 lucruri despre nimic. La primul punct găsim explicația: ”În Univers există mai mult nimic decât ceva: 74% este „nimic” sau energie întunecată, 22% materie întunecată și 4% materie, adică „ceva”…” Așadar, pricepe dacă poți. Până la noi descoperiri, lucrurile continuă să fie complicate, iar un răspuns precis e greu de dat, căci chiar dacă „lumea a fost creată din nimic”, înseamnă că și acel nimic era… ceva, și Cineva sau Ceva a creat Lumea din materia pe care o avea la îndemână la începutul începuturilor.
Și cum, cu referire la viitorul Universului, unii savanți vorbesc nu doar despre expansiunea, ci și despre „contracția” Universului, așa-zisa teorie Big Crunch sau „marea contracție”, am putea ajunge la concluzia că, la nivelul Eternității, Universul este pulsatil.
Să-i lăsăm totuși pe savanții și filozofii lumii să descifreze aceste lucruri și să rămânem cu ideea că noi, bieții pământeni, suntem doar niște ființe călătoare în timp și aflate mereu în căutarea fericirii și veșniciei.
Mihai Trifoi
